Ioan Oltean este de părere că „România este de trei ani de zile un tărâm al neîmplinirilor politice, economice şi sociale”. De asemenea, Oltean, consideră că „guvernarea Ponta a speriat şi alungat investititorii străini, dispuşi să dezvolte afaceri valoroase în România, gonind cu vehemenţă conceptul de stimulare a mediului de afaceri”.
„La aproape trei ani de la instalare, suntem îndreptăţiţi să afirmăm că Executivul Ponta nu a reuşit să înregistreze decât eşecuri catastrofale. România este de trei ani de zile un tărâm al neîmplinirilor politice, economice şi sociale. România este o ţară a eşecurilor guvernării Ponta.
Cu ocazia împlinirii a trei ani de la preluarea puterii şi instalarea „bravului” guvern pe care îl conduce, premierul Victor Ponta „nu dezamăgeşte” nici de această dată, şi, în loc să se supună unui amplu şi sănătos proces de introspecţie, autoanaliză şi autoobservare, acesta îşi manifestă atenta grijă şi preocupare pentru pregătirea a două momente festive deosebite. Astfel, premierul Victor Ponta a declarat că pe data de 27 aprilie îi va invita în Parlament pe toţi aleşii care în urmă cu trei ani au făcut posibilă demiterea guvernului PDL şi preluarea puterii de către USL. În acelaşi registru special de celebrări dezolante – marca guvernării Ponta, alături de colegii săi de partid, premierul Victor Ponta a convocat un Comitet Executiv pe data de 7 mai, moment care, deloc întâmplător, coincide cu data preluării puterii de către USL, în 2012.
În plin moment festiv, după calculele fidele ale unui bilanţ mincinos, stimabilul premier declară că şi-ar fi îndeplinit 80% din promisiuni. În calitatea mea de cetăţean român, aş îndrăzni să-i reamintesc domnului premier Victor Ponta, că afirmaţia dânsului este cât se poate de falsă. Acest procent generos de 80% nu vizează nicidecum râvnitele promisiuni. Procentul de 80% la care premierul face referire, reprezintă, mai degrabă, vădite şi grave omisiuni sau, după caz, şi mai rău, misiuni aduse cu succes la îndeplinire, având ca obiect sărăcirea populaţiei, scumpiri alarmante, scăderea nivelului de trai, şomaj în creştere, etern proces de depreciere a leului, scădere economică, jalnice atacuri la persoană, scandaluri, intrigi.Cu o promisiune iniţială de creştere economică de 4%, guvernarea Ponta a înregistrat o creştere economică de 3,4% în anul 2013, respectiv dezolantul procent de 2,9% în anul 2014.
În bilanţul actual al guvernării Ponta, premierul face referire la problema locurilor de muncă, acesta promiţând solemn crearea a unui milion de locuri de muncă într-un termen de opt ani de zile. În realitate însă, în programul de guvernare, Ponta îşi asuma crearea a unui milion de locuri de muncă pe durata unui mandat de patru ani, nicidecum într-un interval de opt ani. Promisiunea creării de locuri de muncă nu are un fundament realist, atâta timp cât guvernarea Ponta a speriat şi alungat investititorii străini, dispuşi să dezvolte afaceri valoroase în România, gonind cu vehemenţă conceptul de stimulare a mediului de afaceri. Joaca de-a fiscalitatea într-o ţară aflată în stare de vulnerabilitate economică continuă este un real act de suicid financiar, „strategie” preferată, din nefericire, de Executiv. Fiscalitatea excesivă, proasta absorbţie a fondurilor Uniunii Europene, blocarea marilor lucrări de infrastructură au condus la exasperarea şi retragerea reprezentanţilor mediului privat, singurul în măsură să ofere locuri de muncă. Cele 36 de taxe noi şi impozite majorate, introduse de guvernul Ponta, au tăiat 8 miliarde de lei din buzunarele românilor. Singura strategie a guvernului Ponta este taxarea, deoarece este cea mai sigură metodă de a deturna veniturile românilor. Avem o Românie vulnerabilă din punct de vedere macro-economic, deloc atractivă pentru investitorii străini, fără strategie şi viziune economică pe termen lung.
În cuprinsul aceluiaşi bilanţ fals al guvernării sale, premierul Victor Ponta precizează că evaziunea fiscală a scăzut şi că gradul de colectare a datoriilor la stat a fost îmbunătăţit. În realitate însă, conform estimărilor Consiliului Fiscal, evaziunea fiscală a crescut, iar gradul de colectare are o evoluţie constantă de mulţi ani, nereuşind să treacă de 30%. Mai mult, evaziunea fiscală a crescut sub guvernarea Ponta, fiind mai mare decât bugetul educaţiei şi sănătăţii la un loc. După diminuarea înregistrată în anul 2011, evaziunea fiscală şi-a reluat creşterea accelerată sub guvernarea Ponta, şi se ridică, conform estimărilor Consiliului Fiscal, la 14% din PIB, mai mult decât bugetul cumulat al educaţiei şi sănătăţii. Doar din TVA-ul necolectat, statul pierde 10 miliarde de euro anual.
Conform bilanţului premierului Ponta, 80% din promisiuni au fost aduse la îndeplinire. Cu toate acestea, cetăţenii români care trăiesc cinstit, corect, cei care muncesc din greu pentru a obţine un salariu mediu pe economie, respectă legile şi îşi plătesc taxele, nu simt o îmbunătăţire a nivelului de trai. Conform datelor Proiectului strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014-2020), unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient. Majoritatea cazurilor de sărăcie bazată pe venit insuficient sunt permanente, trei sferturi dintre persoanele sărace aflându-se în această situaţie de cel puţin trei ani.
Stimaţi colegi deputaţi, încă de la instalare, din anul 2012, în topul priorităţilor guvernului Ponta a fost grija pentru cultivarea imaginii, prin promovarea de măsuri pur populiste fără temei serios, just şi real, prin acordarea de privilegii şi acte de clemenţă, în speranţa că toate acestea se vor întoarce înmiit prin voturile cetăţenilor. Din nefericire, măsurile guvernului Ponta lipsite cu desăvârşire de viziune şi plan strategic, nu au adus niciun plus în ceea ce priveşte nivelul de trai al românilor, întrucât ele se traduc prin gafe majore şi găuri negre la bugetul de stat. Un bilanţ real al guvernării Ponta ar consta în trei ani de erori magistrale, avalanşe de taxe şi impozite, incompetenţă, sete de putere şi importanţă, risipă şi sărăcie”, a declarat Ioan Oltean.