Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere la 2,7% estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României în acest an, potrivit raportului World Economic Outlook publicat, marți, de instituția financiară internațională, informează Romania TV.

În raportul publicat în toamna anului trecut, FMI estima o creștere de 2,4% pentru economia românească în 2015. În ceea ce privește estimările pentru 2016, FMI prognozează că economia românească va înregistra un avans de 2,9%, peste cel de 2,5% prognozat în luna octombrie a anului trecut.

Potrivit sursei citate, noile cifre ale FMI sunt identice cu cele incluse în Declarația de Final pentru Misiunea referitoare la Articolul IV din 2015, publicat după vizita experților FMI și CE la București, în perioada 27 ianuarie — 10 februarie 2015, în care experții FMI au estimat că Produsul Intern Brut al României va crește cu 2,7% în acest an și cu 2,9% în 2016, iar principalul factor care va sta la baza acestei evoluții este consolidarea consumului privat pe fondul unei creșteri puternice a salariului real, al prețurilor scăzute la petrol și al unor rate ale dobânzii ce au atins niveluri minime record.

Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția prețurilor de consum în România, acestea urmând să crească cu 1,0% în 2015, comparativ cu estimările din toamnă, care indicau o creștere de 1,5%. Pentru 2016, FMI estimează o creștere a prețurilor de consum de 2,4%, mai puțin decât avansul de 2,9% preconizat în toamnă. Situația este similară în cazul deficitului de cont curent, unde estimările FMI au fost revizuite în jos la 1,1%, de la 1,2%, pentru 2015 și la 1,5%, de la 1,8%, pentru 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.