Realizarea unei parcări subterane în zona Parcului Mihai Eminescu din Bistriţa este pus sub semnul îndoielii cu toate că municipalitatea a comandat deja întocmirea documentaţiei tehnice necesare. Până una alta, primăria este preocupată de înlocuirea bordurilor de pe lângă locurile de parcare existente din parcul cu pricina. Pe de altă parte, ecologiştii sunt total contra faţă de acest proiect şi susţin că o parcare subterană va distruge spaţiul verde din Mihai Eminescu.
Bistriţa este deficitară la capitolul parcări, astfel că municipalitatea s-a gândit să elaboreze cel puţin un proiect pentru realizarea unei parcări subterane, proiect pentru care se intenţionează obţinerea unor fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. În plus, realizarea unui parching subteran este şi o promisiune mai veche a primarului Ovidiu Creţu, idee care de altfel a fost preluată de la administraţia care a condus municipiul până în 2008, respectiv tandemul Vasile Moldovan – Ioan Turc. Locaţia avută în vedere acum de Ovidiu Creţu este Parcul Mihai Eminescu, suprafaţă propusă spre amenajare fiind de 9.274 m. p.
Aproape 200.000 lei pentru documentaţii
Anul trecut, Primăria Bistriţa a scos la licitaţie atribuirea contractului pentru întocmirea documentaţiei tehnice – studiul de fezabilitate, proiect tehnic, caiet de sarcini, detalii de execuţie, pentru care a alocat peste 300.000 lei (fără TVA). Contractul a fost câştigat de o firmă bucureşteană – SC Luca Way SRL, care de altfel a fost şi singurul ofertant, cu un preţ de 151.783,84 lei (fără TVA). Firma din București are termen 11 luni să finalizeze și să predea toată documentația Primăriei Bistrița.
Proiectarea parcării va avea patru componente:
- construcţia propriu-zisă;
- devierea şi/sau protejarea reţelelor subterane de utilităţi existente în Piaţa Mihai Eminescu;
- amenajările exterioare urbanistice la nivelul pieţei astfel încât aceasta să-şi recâştige atractivitatea pentru cetăţenii municipiului, cât şi pentru dezvoltarea potenţialului turistic al municipiului;
- construirea a două pasaje pietonale subterane pe sub b-dul Republicii şi strada Gării.
Potrivit municipalităţii, parcarea va avea peste 9.000 m.p. și nu va afecta spațiul verde. Vor fi amenajate cel puțin 500 de locuri de parcare, pe două nivele, atât pentru mașini cât și pentru microbuze, dar și pentru motociclete. Totodată, vor fi realizate cel puţin două intrări/ieşiri pentru autovehicule dar şi pentru pietoni. Intrările/ieşirile pentru autovehicule vor fi prevăzute cu: un limitator al înălţimii de intrare, corespunzător înălţimii autovehiculului cel mai înalt; sistem de afişare a capacităţii parcării şi locurilor de parcare libere; sistem de barieră automată şi eliberare tichete la intrare; sistem de supraveghere video. Intrările/ieşirile pentru pietoni vor fi cu scări şi vor fi dotate cu dispozitive pentru persoanele cu dizabilităţi (lift de ultimă generaţie).
Ecologiştii se opun cu vehemenţă
Nu toată lumea agreează însă acest proiect care are în vedere realizarea unui parching subteran în parcul Mihai Eminescu, ecologiştii fiind cei mai aprigi adversari, fiindcă, spun ei, zona verde va fi distrusă.
„Au fost alocaţi bani de la bugetul local pentru un studiu privind o parcare subterană în Piaţa Mihai Eminescu. Consilierii locali PER au propus schimbarea locaţiei, însă proiectul nu a trecut. Domnul primar nici nu ştie câţi adversari are în acest proiect, multă lume e oripilată. Vom strânge semnături împotriva acestei idei şi când vom avea 1.000 le vom depune la Primărie. Suntem conştienţi că suntem sufocaţi de automobile, dar administraţia trebui să găsească locaţiile cele mai potrivite pentru parcări şi ele există. Domnul primar, prin conducerea dictatorială şi a bunului plac, ţine cu dinţii de nişte investiţii nefezabile, nu vrea să înţeleagă că se pot face parcări pe terenurile din zona Trezoreriei, pe Bistricioarei, nu în parcul din Eminescu, unde dedesubt e apă, mlaştină, ca să nu mai vorbim de păienjenişul de cabluri şi conducte. Doar extratereştrii eventual ar putea să execute asemenea lucrări acolo. Ca ecologişti trebuie să reacţionăm, dacă nu am face-o am primi o notă proastă din partea cetăţenilor. Ovidiu Creţu aşa şi-a propus, să ne enerveze, să joace ping-pong cu ecologiştii, dar suntem suficient de puternici să acţionăm în instanţă administraţia dacă se încalcă legea şi se face acea parcare”, a spus Marius Bălan într-o conferinţă de presă.
Deocamdată se înlocuiesc bordurile! Cu proiectul… mai vedem
Până când documentaţia tehnică va fi finalizată de firma bucureşteană, iar municipalitatea va încerca să obţină fondurile necesare pentru finanţarea proiectului, în parcul din Mihai Eminescu au loc lucrări de întreţinere. Este vorba mai precis de înlocuirea bordurilor care delimitează spaţiile verzi propriu-zise din parc de locurile de parcare amenajate. Şi de data aceasta Marius Bălan şi-a exprimat public poziţia, asta cu toate că între timp a demisionat din PER.
„La nici două zile după demersurile făcute de mine, de sensibilizare a bistriţenilor privind intenţia Primăriei de a schimba destinaţia părculeţului din Piaţa Mihai Eminescu, prin amenajarea unei parcări subterane, ce credeţi că s-a întâmplat? Administraţia harnică modernizează părculeţul, schimbând bordurile perimetrelor înierbate cu altele noi. Până aici toate bune, să fie un semn că se renunţă la parcare şi administraţia acceptă să respecte legile de mediu? Nu cred aşa ceva până când domnul primar nu ne-o spune personal. În opinia mea este o mostră clară de cheltuire nejustificată şi necalculată a banului public. Să fie oare ultimele borduri rămase în stoc de la firmele lui Videanu? Un lucru este clar: administraţia încalcă toate regulile lucrului bine făcut şi nici nu doreşte aşa ceva, este insensibilă şi nepricepută în a cheltui banii trimişi de cetăţeni în puşculiţa primăriei.
La ce este nevoie de această operaţiune dacă în 2016 se va decoperta întreg spaţiul şi se va executa parcarea? Ca şi în cazul anunţat cu toaletele publice, după modernizare urmează desfinţarea. În toate ţarile europene Curtea de Conturi, Instituţiile abilitate, cum se vor numi ele, s-ar autosesiza şi urmările ar apărea de la sine. La noi cine le urmăreşte? Avem totuşi asemenea instituţii? Oamenii sunt bulversaţi, eu îl intreb pe domnul primar: “că care-i treaba… se mai face parcarea au ba?” Între timp semnăturile se strâng încet cu treabă bună împotriva distrugerii parculeţului din Piaţa Mihai Eminescu”, este reacţia lui Marius Bălan.
Câţi bani sunt cheltuiţi cu această „borduriadă”, nimeni nu ştie cu precizie. Reprezentanţii municipalităţii susţin că de fapt respectivele borduri au achiziţionate de Direcţia de Servicii Publice în bloc pentru reabilitări de profil din mai multe zone ale oraşului, astfel că nu se pot preciza cu exactitate costurile pentru parcul din Eminescu, asta în condiţiile în care utilajele, dar şi forţa de muncă aparţine tot primăriei, deci totul este în regie proprie. Mai mult decât atât, lucrările cu pricina sunt în continuarea celor de anul trecut, în Eminescu mai având loc şi la vremea respectivă astfel de lucrări de întreţinere şi înlocuire a bordurilor.
Întrebaţi dacă înlocuirea bordurilor are vreun rost în condiţiile în care în zona respectivă se preconizează construirea unui parching, oficialii municipalităţii susţin că deocamdată proiectul este doar unul teoretic şi abia după ce vor fi luate în calcul mai multe elemente se va vedea cu exactitate dacă este sau nu unul fezabil şi va putea fi pus în practică.