Frământările în rândul liberalilor bistriţeni sunt încă departe de a se termina. Unii îi vor terminaţi pe cei care au trădat partidul şi au migrat sub protecţia ordonanţei traseismului emisă de Ponta în toamna anului trecut, alţii i-ar vrea înapoi. Un exemplu concludent este Maxim Pop, fostul şef al Gărzii de mediu Bistriţa-Năsăud, dat afară din PNL de aripa compusă din foştii democrat-liberali, dar aprig apărat de vechii liberali.În acelaşi context, liberalii cântăresc se pare în acest moment dacă foştii primari ai vechiului PNL să fie reprimiţi în partid sau să îi lase pe tuşă mai departe.
Războiul liberalilor cu partidul care i-a furat primarii – PLR/PNM – este în plină desfăşurare în instanţă. Urmările dezertării unor membri din vechiul PNL se văd încă cu prisosinţă, aripa liberală, cel puţin cea bistriţeană, fiind în clar dezavantaj faţă de foştii democrat-liberali,mai ales dacă se ţine cont deplecarea tuturor primarilor filialei liberale bistriţene la aşa-zisul PLR.
PNL BN încearcă blocarea PLR/PNM
Cei 9 primari aleşi pe listele PNL în urma alegerilor din 2012 s-ar putea să fie reprimiţi în partidul condus de Stelian Dolha şi Ioan Oltean, însă asta se pare că ar depinde de decizia pe care o va pronunţa instanţa în ceea ce priveşte înfiinţarea Partidului Liberal Reformator. Într-o emisiune la un post local de televiziune, copreşedintele PNL BN, Stelian Dolha a precizat că plângerile în justiție formulate de juriștii liberali bistrițeni au blocat, din nou, înscrierea PLR în registrul partidelor politice.
„Acum am depus o altă contestaţie în care am spus că Partidul Liberal Reformator nu se poate înfiinţa. Ei au încercat să facă un artificiu, au făcut un alt congres. Pe surse, cum s-ar spune, pentru că nu au auzit nici colegii mei. A fost unul foarte mic, cam de-o strânsură, vreo 20 de oameni şi au zis că ăla e congresul adevărat al Partidul Liberal Reformator şi cu alte cuvinte puteau schimba statutul PNM şi sigla şi numele. Am contestat asta. Dacă lăsau ceea ce s-a hotărât la congresul de anul trecut, poate nici nu mai contestam. (…) Oamenii ăştia din PNM nu au nici organizaţii judeţene. (…) Acţionăm în judecată şi cerem desfiinţarea PNM, dar şi să nu se înfiinţeze PLR. Sunt două procese pe care filiala bistriţeană le duce. Când vrei să desfiinţezi PNL, nu poţi să stai cu mâinile în sân.” a explicat într-o emisiune televizată Stelian Dolha.
Potrivit lui Dolha, cei care au renunţat la apartenenţa PNL în favoarea PLR în toamna anului trecut, din Bistriţa-Năsăud, au făcut-o sub presiunea exercitată mai ales de prefectul Ioan Ţintean. Mai mult decât atât, Dolha susţine că iniţial cei care au optat să plece din PNL s-au înscris în PLR, însă mai apoi adeziunile au fost schimbate.
„La un moment dau au spus că s-au blocat, au fost tot felul de numere de înregistrare. Se spune că Puţura (n. r. – Florin Puţura) nici nu mai ştia care e ordinea. Abia după aceea au trecut la PNM”, a explicat liderul liberal.
Co-preşedintele PNL a explicat şi care va fi soarta primarilor care au părăsit partidul în cazul în care instanţa va decide desfiinţarea Partidului Naţional al Mediului şi respingerea înfiinţării Partidului Liberal Reformator.
„Cei 9 primari care au plecat de la noi, în cazul în care PNM ar fi desfiinţat iar PLR nu s-ar înfiinţa, ar fi în Partidul Naţional Liberal. Cu alte cuvinte ar fi membri PNL şi ar urma ca biroul politic al vechiului PNL să le hotărască soarta. În momentul în care ei se întorc în partid, biroul politic judeţean al vechiului PNL le va hotărî soarta. De fapt acum soarta lor stă în decizia instanţei pentru care filiala bistriţeană a PNL ne batem, fiindcă ceea ce s-a întâmplat e total incorect. Un partid cumpărat ca la tarabă a fost luat şi s-a încercat să fie dezmembrat PNL. Acest lucru s-a încercat la Bistriţa. Aici s-a întâmplat un lucru foarte grav. De ce? Pentru că aici există prefectul, fost penelist, care a primit funcţia prin intermediul PSD”, a spus Stelian Dolha.
Maxim Pop, când călare, când pe jos
Valuri mari în rândul liberalilor a produs şi povestea excluderii din partid a lui Maxim Pop, fostul şef al Gărzii de Mediu, acţiunea aparţinând, potrivit surselor noastre, aripii fostă democrat-liberală. În 2012, Maxim Pop a candidat la funcţia de primar al oraşului de Sângeorz-Băi, pe care a pierdut-o în faţa social-democratului Roland Venig. La finele lunii februarie, Biroul Politic al PNL Sângeorz Băi a fost convocată o şedinţă în care s-a discutat despre excluderea lui Maxim Pop, motivul fiind adeziunea pe care acesta ar fi semnat-o la PLR în toamna anului trecut pentru a-şi păstra funcţia de şef al Gărzii de Mediu. Acţiunea biroului politic din Sângeorz-Băi a fost însă una fără ştiinţa conducerii judeţene dacă este să luăm de bună declaraţia publică a lui Stelian Dolha imediat după incident.
„Am auzit şi eu ceea ce s-a întâmplat la Sângeorz Băi însă vreau să vă spun că şedinţa nu a fost statutară”, a afirmat Dolha.
Totodată s-a lansat şi ideea cum că adeziunea pentru PLR a lui Maxim Pop nu a fost de fapt semnată de acesta.Pentru a contracara astfel de afirmaţii, Dorin Popescu, unul dintre promotorii liberalilor reformatori de Bistriţa-Năsăud şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a venit şi cu dovada, el făcând public actul cu pricina pe care apare semnătura lui Maxim Pop. Pe de altă parte, există liberali care resping total excluderea lui Maxim Pop din PNL, întrucât, spun aceştia, este unul dintre cei care au avut o contribuţie importantă în campaniile electorale. În final, pentru a putea fi reprimit în PNL, Maxim Pop a făcut o cerere de reînscriere în noua formațiune politică, document care a fost depus la organizația din Sângeorz-Băi.Ulterior, cererea a fost discutată în biroul politic orășenesc, dar, având OK-ul lui Stelian Dolha, astfel că Maxim Pop a fost reprimit în partid.