La data de 4 martie, a avut loc o întâlnire între Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor sportive cu atribuţii în organizarea, prevenirea şi combaterea violenţei în sport.

La întâlnire au participat, de asemenea, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistrița” al Judeţului Bistriţa-Năsăud, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, ai Poliţiei Locale şi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud.

„Întâlnirea a avut drept scop aducerea în atenţia celor interesaţi a prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea nr. 10/2012, cu accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii, ale personalului de ordine şi siguranţă şi măsurile care se aplică în situaţia nerespectării prevederilor legale în domeniu”, potrivit unui comunicat.

În cadrul acestei întâlniri s-a stabilit şi modalitatea în care instituţiile şi organizaţiile cu atribuţii în acest domeniu vor coopera şi colabora pentru a asigura buna desfăşurare a competiţiilor sportive de la nivel local şi judeţean în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.