În Bistrița – Năsăud, au fost inregistrate în perioada 9-15 februarie, patru cazuri de gripă, iar acum au fost raportate noi cazuri.
Se pare că cei afectați nu au necesitat internare pentru tratament.
Două cazuri s-au înregistrat la persoane care au între 15 și 49 de ani, iar celelalte persoane au între 50 și 64 de ani, dar și peste 65 de ani.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud a primit, pentru această iarnă, doar un sfert din cantitatea de doze de vaccin antigripal gratuit cerută Ministerului Sănătăţii.

La Bistrița au ajuns circa 3500 de doze din 16.000 de doze solicitate, care s-au epuizat imediat. Au fost împărţite, prin medicii de familie, la persoane cu boli cronice, la personalul medical, dar au fost total insuficiente. Vaccinul nu numai că asigură protecţie pentru gripă, dar, în general, infecţiile respiratorii sunt mai puţin grave la persoanele care se vaccinează. Au fost însă multe persoane care au cumpărat vaccinurile din farmacii fără să mai aştepte să vină cele gratuite. O doză costă între 20 şi 30 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.