O șoferiță de 57 de ani din municipiul Bistrița nu s-a asigurat corespunzător, a virat stânga și a fost colizionată de un autovehicul care tracta o semiremorcă. Acesta din urmă era condus de un bărbat de 31 de ani din Rișca, județul Suceava, care era angajat în depăsire neregulamentară.
Polițiști ajunși la fața locului au efectuat cercetările necesare și au stabilit că femeia se îndrepta în direcția Bistrița-Livezile, în momentul în care a ajuns în dreptul unei stații de carburanți, unde a virat, iar barbatul era într-o zonă de interdicție a depășirii.

„Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, precum și a două pasagere din același autoturism, în vârstă de 60 de ani, respectiv 80 de ani, care au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, potrivit IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.