După ce ani de zile ştrandul Codrişor a fost ignorat de municipalitatea bistriţeană, anul acesta administraţia locală a alocat de la bugetul local pentru modernizarea acestui obiectiv circa 4,2 milioane lei, deşi necesarul este de peste 5 milioane lei. Studiul de fezabilitate a fost aprobat anul trecut de consilierii municipali, dar abia după ce documentaţia a fost revizuită. Primarul Creţu preconizează ca lucrările să fie demarate cel târziu în luna aprilie, astfel că bistriţenii nu vor avea parte de bălăceală în ştrandul Codrişor în vara acestui an. 

 

În şedinţa ordinară din luna iulie a anului trecut, Ovidiu Creţu a retras de pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local proiectul care viza modernizarea ştrandului Codrişor, întrucât aleşii locali au fost de părere că preţul estimat al investiţiei este mult prea mare având în vedere durata utilizării obiectivului – două-trei luni – pe parcursul unui an. Majoritatea consilierilor au considerat de bun simţ ca, odată cu modernizarea, ştrandul să fie acoperit, astfel încât să poată fi folosit întreg anul. Iniţial, investiţia a fost estimată la circa 900.000 de euro, după care a crescut la 1,3 milioane euro.

 

Documentaţie revizuită, mai scumpă

Potrivit documentaţiei revizuite, proiectantul a propus trei variante de acoperire a ştrandului, din care aleşii locali au avut de ales pe cea mai bună. Bună, evident, a fost cea din punct de vedere financiar, nu din punct de vedere tehnic. Cât despre perioada de utilizare a ştrandului, aceasta nu se prelungeşte foarte mult. Astfel, proiectanţii au propus trei variante de acoperire a ştrandului Codrişor. Una dintre acestea este prin acoperire cu folie. Costurile se ridică la 1.325.895 euro. În afara faptului că se prevede modernizareacelor trei piscine, mare lucru nu se rezolvă în ceea ce priveşte perioada de utilizare a ştrandului, fiindcă aceasta se prelungeşte cu doar 45 de zile, adică din luna mai până în septembrie. Astfel că în mare parte din acest interval, cei care vor veni la ştrand nu se vor putea bucura de soarele binefăcător al verii, ci vor sta sub folie. Faţă de varianta iniţială propusă în luna iulie 2014, cea din septembrie este mai scumpă cu peste 400.000 de euro.

 

Astfel, lucrările propuse sunt:

– reabilitarea şi modernizarea celor trei bazine existente;

–executarea unui sistem de filtrare, tratare şi recirculare a apei cu preaplin, pentru cele trei bazine din cadrul Ştrandului Codrişor, în care apa din bazine se revarsă peste buza bazinului şi se colectează într-un canal de preaplin, după care se acumulează într-un bazin de compensare şi este reintrodusă, filtrată şi tratată, în cele trei bazine, prin pompele de recirculare;

-construirea unui bazin de compensare şi a sălii echipamentelor, locul unde se desfăşoară toate activităţile de funcţionare şi monitorizare a bazinelor de înot. Această construcţie va fi executată îngropat, partea superioară fiind acoperită cu iarbă;

–executarea racordurilor şi a legăturilor aferente, pentru cele trei bazine, cu reţelele existente;

–realizarea unei reţele de canalizare pentru bazine, grupul sanitar şi zona de picnic, care să fie racordată la reţeaua de canalizare existentă;

–alimentarea cu energie electrică, pentru asigurarea noii puteri aferente echipamentelor tehnologice şi a dotărilor care vor fi instalate;

–amenajarea aleilor de legătură, dintre cele trei bazine, terenul de sport, locul de joacă pentru copii şi grupul sanitar, cu pavele de beton;

–dotarea cu mobilier urban (şezlonguri de lemn, umbrele de soare, bănci, banchete pentru tribună, coşuri de gunoi, cişmelele de apă);

–refacerea duşurilor exterioare, dotate cu baterii cu temporizare;

–amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de sport multifuncţional destinat jocurilor cu mingea (baschet, volei/fotbal-tenis, minifotbal);

–amenajarea vestiarelor, a unui chioşc la intrarea în incintă şi a unui panou informativ de afişaj cu harta Ştrandului Codrişor;

–refacerea grupului sanitar, inclusiv dotarea acestuia cu obiecte sanitare adaptate persoanelor cu dizabilităţi;

–amenajarea spaţiilor verzi, dintre obiectivele ştrandului;

–amenajarea unei zone distincte pentru picnic, dotată cu mese şi bănci, grătare, locuri pentru ceaun, cişmele cu apă potabilă, coşuri de gunoi, toalete ecologice şi pichet de incendiu, amplasament aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local în toamna anului 2012;

–realizarea a unei instalaţii de sonorizare, care să acopere tot perimetrul ştrandului şi a zonei de picnic, cât şi trei locaţii pentru conexiune hot-spot wireless la internet;

–realizarea sistemului de iluminare de incintă şi supraveghere video pentru obiectivele principale amplasate în ştrand (bazinele de înot, tribuna, spaţiul de joacă, terenul de sport, grupul sanitar, zona de picnic, chioşcul de intrare);

–refacerea gardului împrejmuitor care delimitează perimetrul Ştrandului Codrişor, prin înlocuirea gardului existent cu o împrejmuire transparentă;

–prelungirea perioadei de utilizare a bazinului pentru adulţi cu un consum minim de energie.

 

Ignorat ani la rând

Ştrandul Codrişor cuprinde trei bazine de înot, unul de dimensiuni olimpice, iar alte două de dimensiuni mai mici, destinate copiilor şi a fost dat în folosinţă în anul 1972. De la data punerii în funcţiune şi până azi sistemul de alimentare şi dezinfecţie a rămas acelaşi, apa din cele trei bazine nefiind recirculată şi filtrată, împrospătarea acesteia fiind realizată prin înlocuirea totală, periodică, a volumului de apă la un interval de timp de aproximativ trei zile. De asemenea, deversarea apei din bazin se face direct în râul Bistriţa.

Ani de zile, ştrandul municipal a fost ignorat de administraţia locală bistriţeană, niciunul dintre primarii care s-au perindat la conducere neluând în seamă ideea de a moderniza acest obiectiv. Ovidiu Creţu s-a limitat în a aloca bani pentru igienizarea ştrandului, gândindu-se la faptul că va reuşi să transpună în realitate măreţul său proiect Wonderland, care cuprinde, printre altele, un bazin de înot, de dimensiuni olimpice, dar şi un aqua-park.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.