În a doua zi de Paște, la data de 13 aprilie, va avea loc prima extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale, iar fondul de premiere se ridică la un milion de lei, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.
Românii vor putea câştiga lunar câte 1.200 de lei la acest joc, participarea nefiind condiţionată de plata unei taxe, ci doar de înscrierea online a informaţiilor referitoare la bonurile fiscale din luna calendaristică anterioară organizării extragerii.
La extragerile lunare organizate de către Compania Naţională Loteria Română SA vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Dacă nu sunt identificate nereguli, câştigătorii pot revendica premiile puse în joc în termen de maxim 90 de zile calendaristice de la data publicării rezultatelor extragerilor, prin prezentarea bonului fiscal cu toate elementele lizibile, precum şi a actului de identitate utilizat în vederea înregistrării participării la Loterie.