Poliţia municipiului Bistriţa a fost sesizată de către personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa despre faptul că la această unitate medicală s-a prezentat o minoră, victima unui accident rutier produs în municipiul Bistriţa.
„Din cercetări a rezultat faptul că la data de 9 ianuarie a.c., în timp ce traversa strada pe o trecere pentru pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător, minora, în vârstă de 16 ani, din Bistriţa, a fost accidentată uşor de un autoturism, condus de către un bistriţean, de 35 de ani.
După impact, conducătorul auto a stat de vorbă cu minora, căreia i-a propus să o transporte la spital, poliţie sau la şcoală, lucru cu care aceasta nu a fost de acord, astfel că bistriţeanul a părăsit locul producerii evenimentului fără a anunţa poliţia”, potrivit IPJ BN.
La scurt timp poliţiştii au identificat conducătorul auto, căruia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta sunt efectuate în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Vătămare corporală din culpă” şi „Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.