În perioada 31 decembrie – 4 ianuarie 2015, zilnic, peste 180 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud au fost la datorie pentru ca întreaga comunitate să petreacă în condiţii de linişte şi siguranţă. Poliţiştii au aplicat 396 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 80.000 de lei şi au constatat 21 de infracţiuni.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii bistriţeni au constatat 21 de infracţiuni, dintre care 12 de natură judiciară, 8 la regimul circulaţiei rutiere şi o infracţiune de alt gen. Din totalul infracţiunilor, 7 au fost constatate în flagrant delict.
Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 396 de sancţiuni, în valoare de 80.122 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 2.776 de lei. Totodată, poliţiştii au aplicat 75 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 2 la Legea nr. 171/2010 privind Codul Silvic.
„De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 313 sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 31 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.
Totodată, poliţiştii au reţinut 14 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 5 pentru conducere sub infleunţa băuturilor alcoolice şi 3 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.
Aceștia au asigurat măsurile de ordine, siguranţă şi fluenţă a traficului rutier la manifestările publice dedicate trecerii în noul an, organizate în judeţul Bistriţa-Năsăud, la aceste evenimente nefiind înregistrate incidente”, potrivit unui comunicat al IPJ BN.
Vă reamintim faptul că 766 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, 130 de la poliţia rutieră, 9 din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, 12 de la investigarea criminalităţii economice, 34 de poliţişti din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale şi alţi 100 de la investigaţii criminale, împreună cu poliţiştii din cadrul serviciilor de conducere şi coordonare a misiunilor au acţionat în perioada 31decembrie-4 ianuarie 2015 , fiind alături de cetăţeni în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru apărarea patrimoniului public şi privat în localităţile urbane şi rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud.