Cazul polițistului găsit împușcat cu arma din dotare a rămas o enigmă și pentru colegi, dar și pentru soția care știa că acesta se află la serviciu. După cum a declarat un coleg,  însă, Viorel Fontul își luase liber în acea zi de la muncă și nimic nu trăda ceea ce avea să se petreacă, mai târziu. Singura supărare pe care polițistul o avea în ultima perioadă era faptul că soția suferea de o boală gravă.

 

„El nu era în timpul serviciului când s-a petrecut tragedia, dar soției sale i-ar fi zis că merge la serviciu. Când a trecut de ora la care soțul ei trebuia să ajungă acasă în mod normal, a sunat la sediul Poliției și de acolo i s-a spus că bărbatul nu a fost la serviciu, fiind liber. Apoi, a început să-l caute toată lumea, soția și colegii lui, peste tot. După multe căutări, în jurul orei 18.30, colegii săi l-au găsit în garajul de la Poliție”, potrivit voceatransilvaniei.ro.

 

Viorel Fontul și-ar fi luat viața miercuri dimineața, înainte de începerea programului de lucru, și  nu avea probleme psihologice, fiind testat de două ori în decursul anului 2014, ambele teste rezultând că este apt de muncă.

Acesta era polițist de investigații criminale în orașul Sîngeorz-Băi.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.