Activităţile informativ-preventive dedicate celei de-a V-a ediţie a campaniei judeţene „Sărbători de iarnă în siguranţă”, au continuat și la data de 16 decembrie, cu ample acţiuni de informare a comunităţii locale cu privire la măsurile de autoprotejare pentru a nu deveni victimele hoţilor de şi din autoturisme.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, au distribuit pliante, stikere şi fluturaşi informativi în principalele parcări din municipiu şi din oraşe.
De asemenea, au fost prezentate şi afişate materiale informativ – preventive în magazinele care au ca obiect de activitate comercializarea pieselor auto, la reprezentanţele şi service-urile auto, staţiile de alimentare cu carburanţi, şcolile de şoferi, Registrul Auto Român şi Autoritatea Rutieră Română.

„Aceste acţiuni având drept scop identificarea, descoperirea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Totodată se vor intensifica activităţile de supraveghere şi control în locurile şi zonele predispuse comercializării bunurilor şi componentelor sustrase din interiorul sau exteriorul autoturismelor, în vederea descurajării potenţialilor infractori”, se arată într-un comunicat IPJ BN.

Poliţiştii bistriţeni sfătuiesc șoferii să ţină cont de următoarele recomandări pentru ca petrecerea sărbătorilor să fie liniştită şi fericită:

„-de fiecare dată când părăsiţi autoturismul, nu lăsaţi la vedere obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor ( genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică etc.);
-dacă locuiţi la casă, parcaţi-vă autoturismul în curte sau în garaj şi asiguraţi-l corespunzător;
-nu părăsiţi autoturismul lăsându-l cu cheile în contact, deoarece constituie o bună “invitaţie” pentru hoţi;
-contactaţi firme specializate în comercializarea şi instalarea unor sisteme de alarmare, antifurt, pentru autoturisme, sisteme care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
-asiguraţi-vă autoturismele prin încuierea uşilor şi a geamurilor;
-nu lăsaţi în autoturism documente, obiecte personale, sau ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
-parcaţi numai în locuri bine iluminate, sau în locuri unde autoturismele pot fi observate în permanenţă, nu în locuri izolate;
-manifestaţi vigilenţă şi spirit civic în cazul în care aţi luat la cunoştinţă despre săvârşirea unor astfel de fapte, prin alertarea poliţiei la numărul de urgenţă 112!” se mai arată în comuncatul IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.