Pe raza localității Lunca Ilvei, a avut loc un accident în care a fost implicat un minor.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au efectuat cercetările necesare, și s-a stabilit faptul că un minor, în vârstă de 15 ani, a fost surprins în gabaritul căii ferate şi accidentat de către trenul Inter Regio, aparţinând C.F.R., care circula pe relaţia Timişoara-Iaşi.
Minorul a suferit vătămări corporale grave, fiind resuscitat iniţial de către medicul din localitate, după care a fost preluat de către echipajul medical de urgenţă din cadrul U.P.U. Năsăud, care a continuat manevrele de resuscitare, însă în cele din urmă victima a decedat.

„Cadavrul minorului a fost transportat la Secţia Prosectură din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Bistriţa-Năsăud, Postul de Poliţie T.F. Ilva Mică, în vederea stabilirii circumstanţelor de producere a accidentului”, se arată într-un comunicat al IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.