Ziua Internațională Anticorupție este serbată la data de 9 decembrie.

„Data de 9 decembrie, declarată de Organizația Națiunilor Unite Ziua Internațională Anticorupție, reprezintă un prilej pentru a ne aminti că trebuie să ne asumăm bătălia pentru prevenirea și combaterea corupției la nivel individual.O societate curată nu poate deveni realitate fără asumarea principiilor etice, a transparenței și a responsabilității propriilor acțiuni. Sunt valorile asupra cărora ar trebui noi, fiecare individ în parte, să veghem vigilenți”, se arată într-un comunicat.

Corupția reprezintă una dintre cele mai serioase amenințări la adresa statului de drept în cadrul societății contemporane, subminând instituțiile și valorile democratice, atentând la ordinea socială și capacitatea statului de a asigura drepturi și libertăți egale cetățenilor săi.

Direcția Generală Anticoruptie prin Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsaud, va organiza o acțiune de informare anticorupție ce va avea drept scop conștientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârșirea unor fapte de corupție.

În jurul orei 14.00, punctul de informare anticorupție va fi amplasat pe artera pietonală a municipiului Bistrița, unde ofițerii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrita-Năsaud, împreună cu ofițerii de prevenire a criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrita-Năsăud și elevi voluntari, vor distribui trecătorilor materiale informative specifice evenimentului, însoțite de recomandări.

„În acelasi timp, se dorește responsabilizarea cetățenilor și funcționarilor publici, în sensul de a lua atitudine și de a sesiza Direcția Generală Anticorupție de fiecare dată când iau cunostință despre implicarea unor lucrători M.A.I. în fapte de corupție. În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituției noastre și cetățenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupție de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, amintim acestora Linia Verde Anticorupție – 0800.806.806, ce poate fi apelata gratuit din orice rețea de telefonie mobilă sau fixă. Pot fi sesizate faptele de corupție și la numărul de telefon 0263203167, aparținând Serviciului Județean Anticorupție Bistrița-Năsaud, precum și la adresa de e-mail bistrita.dga@mai.gov.ro”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.