Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, informează Mediafax.

Surse social-democrate au menţionat că au existat în CExN două propuneri, una de suspendare şi una de excludere, fiind votată cea de excludere.

Propunerea de excludere a fost votată cu 80 de voturi „pentru”, două „împotrivă” şi două abţineri, au relatat sursele citate, potrivit Mediafax.

Potrivit Statutului PSD, excluderile se votează cu două treimi din membrii CExN.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că s-a decis ca în primăvara anului viitor să aibă loc Consiliul şi Congresul, în care se va alege o nouă echipă de lideri şi se va decide proiectul politic pentru următorii cinci ani.

Victor Ponta a declarat că ”este un moment mai dificil pentru el, din care poate să înveţe sau pot fi găsiţi alţii mai buni”, şi a precizat că ”este nevoie de o echipă de conducere în PSD care să fie cu adevărat unită şi să aibă un proiect comun”.

”Din acest punct de vedere, au fost trei dintre colegii noştri pe care nu numai eu, că dacă era vorba numai de mine, lucrurile erau mult mai simple, dar majoritatea covârşitoare a Comitetului Executiv, cu doar două voturi împotrivă, a considerat că trebuie să ne despărţim drumurile”, a anunţat Ponta, mai scrie sursa citată.

 

(Sursă foto: monitoruldecj.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.