Valoarea tichetelor de masă și de creșă pentru semestrul II al anului 2014 a fost stabilită prin două acte normative publicate astăzi în Monitorul Oficial. Potrivit documentelor, tichetul de creșă va avea o nouă valoare în a doua jumatate a acestui an, în timp ce tichetul de masă se menține la nivelul actual.
Ordinul MM nr. 2208/2014 stabilește că valoarea tichetului de creșă pentru semestrul II al anului 2014 se majoreaza cu 10 lei, la 440 lei. Pentru primul semestru al anului, valoarea acestui tip de tichet a fost de 430 de lei.
În ceea ce privește valoarea tichetului de masă, noile reglementări mențin actualul nivel. Mai exact, potrivit Ordinului MM nr. 2207/2014, în semestrul II al anului 2014 valoarea unui tichet de masă este de 9,35 lei, adică la fel ca în primul semestru.
Părinții care au copii cu vârste cuprinse între 0-3 ani, dar care nu beneficiază de concediul și de indemnizația acordate pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, pot beneficia, lunar, de tichete de creșă în valoare de 430 de lei, acordate de către angajator.
Potrivit prevederilor legale, angajații pot primi tichete de creșă pentru fiecare dintre copiii lor: copii naturali, copii adoptați, încredințați în vederea adopției sau dați în plasament, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela.
Legea nr. 193/2006 stabilește, de asemenea, că tichetele de creșă se acordă la cerere, unuia dintre părinți sau, opțional, tutorelui, celui căruia i s-au încredințat copii spre creștere și educare ori în plasament familial, pe baza livretului de familie.
[…] Valoarea tichetelor de creșă se majorează în semestrul II. apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita – […]