La data de 12 noiembrie, sute de credincioși, majoritatea îmbrăcați în costume populare, au fost prezenți, la mănăstirea „Sfânta Treime” din Bichigiu. Paraclisul așezământului monahal poartă hramul „Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu” și cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de 15 preoți și diaconi.
Slujba, săvârșită în paraclisul mănăstirii, a debutat la ora 10:00 și în cuvântul de învățătură ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre viața acestor sfinți de pe plai năsăudean și a evidențiat importanța păstrării credinței străbune, pentru care atâția martiri și-au jertfit viața.

 

Mănăstirea, înființată pe o vatră monahală veche de aproape 500 de ani
Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Suplai-Bichigiu, jud. Bistrița-Năsăud, a fost înființată în anul 1997, pe locul uneia mai vechi, amintită în documentele istorice ca datând din anul 1523. La sfârșitul anului 1997 a fost terminată clădirea ce cuprindea chiliile, trapeza și paraclisul și au fost începute demersurile pentru construirea bisericii mari. În anul 2002 toate imobilele au fost mistuite de foc. Actuala obște monahală, împreună cu starețul ei, protosinghelul Ilie Cira, au ridicat o nouă clădire, care cuprinde și un paraclis ce poartă hramul „Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiu”. Potrivit starețului, hramul „Sfânta Treime” a fost ales pe considerentul că aici se întâlnesc cele trei drumuri, care vin de la Bichigiu, Suplai și Runcu Salvei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.