Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud vă face cunoscută oferta de muncă de lucrător în agricultură – culegator de mazăre pentru Danemarca.

Firma Greenpeas (www.green.dk) din localitatea Ørbæk, Danemarca are vacante 100 de locuri de muncă de culegători de mazăre .

Culegătorii vor lucra în Danemarca în perioada 20 mai – 10 septembrie 2015. Se va munci într-o comunitate internaţională, cu oportunităţi de dezvoltare a abilităţilor de muncă şi socializare. Lucrătorii au ocazia de a-şi dezvolta alte abilităţi, pe lângă culesul mazărei, unii lucrători pot fi ambalatori, şoferi de autobuz/tractor, tâmplari sau supervizori.

Cerinţele locului de muncă: Vârsta minimã 18 ani; Muncă fizică grea, indiferent de climă; Experienţa în munca agricolă constituie un avantaj; Lucrătorii trebuie să fie motivaţi şi flexibili în privinţa programului; Toleranţă şi respect pentru colegii din echipă; Onestitate şi responsabilitate în toate situaţiile;

Limbi străine: Limba engleză – nivel mediu;

 

Plata muncii este în funcţie de cantitate şi în acest sens lucrătorii trebuie să fie motivaţi. Salariul este în jur de 0.6 euro/kg +12,5% bani de concediu. Impozitul şi contribuţiile sociale se vor deduce din salariu conform legislaţiei daneze.

 

Cazarea se face în rulote cu dormitoare şi în corturi aduse de lucrători; bucătărie, toalete, duşuri, maşini de spălat, TV şi internet sunt disponibile. Taxa de cazare pe lucrător/pe zi este între 5-8 euro, în funcţie de tipul cazării ales de lucrător, pentru acoperirea costurilor de electricitate, apă etc. Transportul dus – întors România – Danemarca este responsabilitatea lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziţia lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană; opţional, lucrătorii pot să îşi aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă.

 

 Culegătorii vor lucra în Danemarca, între 20 mai – 10 septembrie 2015. Programul de lucru este de 6 zile/săptămâna, în medie 30-40 ore de lucru pe săptămână.

Candidaţii trebuie să trimita un CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poza inclusă, pe adresa de email: work@greenpeas.dk.

Termen limită pentru trimiterea aplicaţiilor este 1 decembrie 2014.

Instrucţiunile de aplicare se găsesc pe website-ul www.greenpeas.dk.

Preselecţia persoanelor care au aplicat se face telefonic sau prin email de angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor pre-selectate se va face în timp util de consilierul EURES din cadrul AJOFM Ialomiţa. Selecţia va avea loc în a doua decadă a lunii decembrie, la Slobozia. Detaliile referitoare la data, locaţia şi programul selecţiei vor fi trimise NUMAI persoanelor invitate. NU sunt admise alte persoane la interviu.

Oferta este valabilă la nivelul întregii ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.