În plină campanei electorală, săgeţile opoziţiei sunt aruncate zilnic către puterea social-democrată, iar mai nou şi provocări. Liderul PNL BN,  Stelian Dolha îl provoacă pe omologul său social-democrat Emil Radu Moldovan să demisioneze din fruntea organizaţiei judeţene dacă PSD nu va obţine în Bistriţa-Năsăud 50%+1 din sufragiile electoratului în urma alegerilor prezidenţiale din noiembrie, în contextul în care numeroasele vizite ale premierului Victor Ponta în judeţ ar trebui să le asigure social-democraţilor un scor foarte bun.

„Cert e că Ponta a venit de foarte multe ori la Bistrița, iar eu îi adresez o provocare președintelui PSD Bistrița-Năsăud: dacă nu scoate 50% plus 1, pentru că tot l-a adus pe Victor Viorel de patru ori la Bistrița, își dă demisia din funcția de președinte al PSD?”

„L-am auzit pe Victor Viorel vorbind despre locuri de muncă, despre extinderea fabricii, or asta nu i se datorează lui Victor Viorel, în niciun caz. Asta ține de politica firmei, că n-a făcut nici drum expres, nici autostradă, ca oamenii ăștia să-și exporte produsul finit în altă parte. Nu, n-a făcut asta Victor Viorel, deci cu alte cuvinte nu e meritul lui. Eu știu ce n-a făcut Victor Viorel, sau ce a făcut cu ghilimelele de rigoare. Minus 20.000 de locuri de muncă pe bani luați de la infrastructură și dați la primarii migratori. Asta știu că a făcut. Știu că a mărit taxa pe combustibil și oamenii ăștia își închid firmele. Asta știu că a făcut Victor Viorel Ponta. Asta ar trebui să spună PSD-iștii”, a mai adăugat Stelian Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.