Lupta pentru drepturile copiilor, răsplătită cu Premiul Nobel pentru Pace

Cel mai prestigios dintre cele cinci premii Nobel, Premiul pentru Pace, a fost atribuit militantului indian pentru drepturile omului, Kailash Satyarthi şi adolescentei pakistaneze de numai 17 ani,  Malala Yousafzay, pentru „lupta lor împotriva opresiunii copiilor şi a tinerilor şi pentru dreptul copiilor la educaţie”.

”Arătând un curaj imens, Kailash Satyarthi, menţinând tradiţia lui Ghandi, a condus numeroase proteste şi demonstraţii, toate paşnice, concentrate pe exploatarea copiilor în scopuri financiare. De asemenea, el a contribuit la dezvoltarea unor importante convenţii internaţionale despre drepturile copiilor. În ciuda tinereţii ei, Malala Yousafzay a luptat deja de câţiva ani pentru drepturile fetelor la educaţie şi a arătat prin puterea exemplului că tinerii şi copiii pot contribui la îmbunătăţirea situaţiei lor. Ea a realizat acest lucru în nişte circumstanţe periculoase. Prin intermediul luptei sale eroice, a devenit un purtător de cuvânt al drepturilor fetelor la educaţie”,  a motivat juriul acordarea Premiului Nobel Pentru Pace.

Un copil pentru care educaţia înseamnă libertate

Tânăra laureată a Premiului Nobel pentru Pace, Malala Yusafzai, a început să scrie pe blog, sub pseudonim, despre viaţa sub regimul taliban pe când avea doar 11 ani. A devenit ulterior un apărător înfocat al dreptului la educaţie al fetelor pakistaneze, ceea ce i-a atras furia extremiştilor. Malala avea 15 ani când a fost împuşcata în cap, în timp ce se întorcea de la şcoală, în octombrie 2012, în Valea Swat din Pakistan, controlată de talibani. Ea a fost grav rănită în urma atacului şi a fost dusă în Marea Britanie pentru a primi ajutorul specialiştilor din Birminghan, unde, în prezent, locuieşte alături de familia ei. Atacul asupra Malalei nu a fost unul întâmplător. Talibanii ştiau foarte bine pe cine vor să ucidă atunci când au intrat în autobuzul care o ducea la şcoală. “Cine e Malala?” au întrebat, deranjaţi de vocea ei puternică, ce se auzea dincolo de graniţele Pakistanului.

Împuşcată în cap, nu a renunţat

După ce a scăpat cu viaţă din atacul talibanilor în octombrie 2012, Malala Yusafzai a publicat o carte, „Eu sunt Malala”, care a fost tradusă în întreaga lume. În carte, Malala vorbeşte despre istoria Pakistanului, în special despre cea recentă, pune lucrurile în context şi le analizează cu o maturitate uluitoare. E vorba de degradarea situaţiei în Pakistan, în special în Valea Swat unde locuia Malala, pe care o urmăreşte treptat, surprinzând modul în care se schimbă discursurile fundamentaliştilor de la unele iniţial seducătoare şi, evident, manipulatoare pentru publicul larg la unele violente, care instigă la ură şi crimă. E o perioadă critică, puterea religioasă prinde avânt, iar toţi cei care nu sunt “cu ei” şi au alte valori, cum ar fi educaţia, libertatea, drepturile oamenilor, sunt hăituiţi, condamnaţi sau ucişi în mijlocul străzii.

Şcolilor private pakistaneze li s-a interzis să cumpere biografia tinerei militante pentru dreptul la educaţie, Malala Yusafzai, din cauza conţinutului ostil faţă de Pakistan şi Islam. „Am interzis cartea lui Malala din cauza conţinutului său care este împotriva ideologiei ţării şi valorilor islamice”, a declarat Kashif Mirza, preşedinte al Federaţiei şcolilor private, care reprezintă mii de instituţii în întreg Pakistanul.

Malala luptă inclusiv pentru dreptul la educaţie al copiilor talibani

Într-un interviu pentru CNN, întrebată ce ar face dacă ar avea în faţă un taliban care vrea să o ucidă, Malala a răspuns: „Am început să mă gândesc la asta şi obişnuiam să cred că talibanul va veni pur şi simplu şi mă va ucide. Dar apoi am spus: „Dacă vine, ce o să faci, Malala?” şi mi-am răspuns: „Malala, ia un pantof şi loveşte-l!”. Apoi am spus: „Dacă loveşti un taliban cu pantoful, nu este nicio diferenţă între tine şi el. Nu trebuie să îi tratezi pe ceilalţi cu cruzime şi trebuie să te lupţi cu ei prin pace şi prin dialog şi prin educaţie”. I-aş spune cât este de importantă educaţia şi că lupt inclusiv pentru dreptul la educaţie al copiilor lui. Şi i-aş mai spune: „Asta este tot ce vreau să îţi zic. Acum fă ce vrei!””, a spus plină de curaj adolescenta anul trecut.

Raiduri pentru eliberarea copiilor captivi

Kailash Satyarthi a salvat zeci de mii de vieţi. La vârsta de 26 de ani a renunţat la o carieră promiţătoare ca inginer şi şi-a dedicat viaţa pentru a ajuta milioanele de copii din India care sunt forţaţi să muncească în sclavie de către de către oameni de afaceri puternici şi corupţi. Ideea lui iniţială a fost îndrăzneaţă şi periculoasă: el organiza efectuarea unor raiduri asupra unor fabrici – fabrici frecvent păzite de gărzi înarmate – în care copiii, şi de multe ori familii întregi, erau ţinuţi captivi, pentru a fi exploataţi. După eliberarea cu succes şi reabilitarea a mii de copii, Kailash a dezvoltat o mişcare universală împotriva exploatării copiilor. Astăzi el conduce un conglomerat de 2000 organizaţii din 140 de ţări care sprijină lupta împotriva exploatării copiilor.

Educaţie pentru victimele exploatării

Încă de la începuturile sale în 1989, organizaţia SACCS şi partenerii săi au eliberat aproape 40.000 de copii captivi, care lucrează în diverse industrii, inclusiv la fabricarea covoarelor. În opinia lui Kailash, a elibera astfel de copii, fără a le oferi noi oportunităţi, ar fi lipsită de sens. Ca urmarea a fost înfiinţat, în oraşul Rajasthan din  India, Bal Ashram, un centru de tranziţie în care sclavilor eliberaţi le sunt predate competenţe de bază. Kailash descrie sosirea unei fete, recent eliberată dintr-o carieră de piatră: „Este o experienţă plină de bucurie să vezi cum emoţiile care se schimbă pe faţa acestei frumoase fete. Este ca o carte deschisă şi expresiile ei diferite ne spun o poveste: povestea tranziţiei de la sclavie la o nouă viaţă de libertate. Când faţa i se luminează, este evident că face primii paşi spre libertate şi încredere în ceilalţi.”

Având în vedere că Ashram poate servi doar 100 de copii la un moment dat, Kailash a demarat un program numit „Bal Mitra Gram” pentru a încuraja satele indiene să elimine munca copiilor. O parte a programului presupune ca o întreagă comunitate trebuie să fie de acord că niciun copil nu va fi pus la muncă şi că fiecare copil va fi trimis la şcoală.

De asemenea, Kailash încearcă să sensibilizeze consumatorul,  să îl facă conştient de faptul că a numite produse sunt fabricate prin exploatarea copiilor. Multe covoare din Asia de Sud sunt fabricate cu ajutorul muncii copiilor. Kailash este de părere că în cazul în care consumatorii din întreaga lume ar ştii cum s-au făcut covoarele scumpe şi colorate din India, nu le-ar mai găsi atât de frumoase. De aceea a iniţiat programul „Rugmark”, în care a atras fabrici care să fie de acord cu inspectarea regulată, iar covoarele să fie etichetate cu ”child labor free”, etichete care atestă că produsele au fost realizate fără exploatarea copiilor. Kailash intenţionează să extindă programul de etichetare şi la alte produse, cum ar fi mingile de fotbal, un alt produs care este, de obicei, realizat de copii.