Cele trei persoane din localitatea Floreşti, comuna Nimigea reţinute pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

Instanţa a emis pe numele bărbatului, de 45 de ani, şi al minorului de 17 ani, mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, faţă de tânărul, în vârstă de 26 de ani, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 25 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Aceştia au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bistriţa-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.