Potrivit unui comunicat,  PLR   rămâne în continuare în afara legii, asta după ce Tribunalul București a respins cererea Partidului Naţional al Mediului de a-şi schimba denumirea în aceea de Partid Liberal Reformator, iar cei care au semnat adeziuni la această pseudo-formaţiune politică, sunt puși într-o situație dificilă, potrivit președintelui PNL BN Stelian Dolha.

„Tribunalul Bucureşti a respins astăzi, 22 septembrie 2014 cererea Partidului Naţional al Mediului de a-şi schimba denumirea în aceea de Partid Liberal Reformator (PLR). Instanţa a respins drept nefondată inclusiv cererea de modificare a siglei, dar şi statutul adoptat în congresul de înfiinţare a PLR.

Partidul Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud, care s-a constituit parte în acest proces, a cerut respingerea cererii ca inadmisibilă, deoarece atât prin statut, cât şi prin siglă aşa numitul PLR încearcă uzurparea identităţii liberale. Astfel, statutul respins astăzi de instanţă pretinde că PRL ar fi nici mai mult nici mai puţin decât ”continuatorul legitim al liberalismului care a construit România modernă şi singura forţă politică românească ce îşi asumă necondiţionat valorile liberale”, sfidând prin asemenea enunţuri aberante istoria de 139 de ani a Partidului Naţional Liberal.
Pe lângă aceste considerente PNL Bistriţa-Năsăud a invocat şi încălcarea mai multor articole din Legea 14/2003 între care articolul 5, aliniatul 4 care precizează că sigla şi însemnele unui partid nu pot fi schimbate cu 6 luni înaintea alegerilor.
Decizia de astăzi a Tribunalului Bucureşti lasă în continuare în afara legii partidul lui Călin Popescu Tăriceanu şi pune într-o situaţie juridică extrem de complicată aleşii locali care au semnat adeziuni la această pseudo-formaţiune politică, periclitându-le mandatele”, a precizat președintele PNL BN, Stelian Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.