Un număr de 14 români şi-au pierdut viaţa într-un grav accident produs în Ungaria, în urma impactului dintre microbuzul în care se aflau şi un tir, alte două persoane, grav rănite, fiind spitalizate la Szeged, anunţă Mediafax.

Printre victime se află şi  trei copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.

 

Accidentul s-a produs pe autostradă, în jurul orei 23.30, la jumătatea distanţei dintre localităţile Mako şi Szeged. Şoferul unui TIR înmatriculat în Arad a adormit la volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un microbuz cu numere românești, care venea din Spania. Cei doi supraviețuitori ai accidentului, un pasager și șoferul autocamionului, sunt internați la Spitalul Universitar din Szeged.
Poliţia ungară a început cercetarea penală sub acuzaţia de ucidere din culpă a şoferului TIR-ului vinovat de producerea accidentului şi moartea a 14 persoane.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.