Președintele PNL BN, Stelian Dolha, a declarat conform unui comunicat remis redacției că formațiunea politică PLR, „nu există din punct de vedere juridic nici măcar astăzi”, iar aleșii locali care aleg să meargă cu PLR, conform aceluiași comunicat se trezesc într-o situație periculoasă.
„Partidul Liberal Reformator nu există din punct de vedere juridic nici măcar astăzi, 10 septembrie 2014, conform datelor actualizate ale Registrului Partidelor Politice din România.
Conducătorii acestei aşa numite formaţiuni au solicitat cu puţin timp în urmă Tribunalului Bucureşti intrarea în legalitate în sensul aprobării denumirii, siglei şi statutului, iar apoi acordarea personalităţii juridice prin înscrierea în Registrul Partidelor Politice, însă acţiunea lor nu se află nici măcar astăzi la primul termen de judecată.
Partidul Naţional Liberal Bistriţa-Năsăud a făcut luni, 8 septembrie o cerere de intervenţie în acest dosar şi a solicitat Tribunalului Bucureşti să respingă solicitarea ca neîntemeiată. Printre motivele invocate se numără interdicţia legală de a schimba semnul electoral cu şase luni înaintea alegerilor, copierea aproape în întregime a statutul PNL, încercarea de a se substitui, prin toate mijloacele, inclusiv siglă şi însemne Partidului Naţional Liberal şi de a-i periclita identitatea.
Cu toate că nu există în faţa legii aşa-zisul partid politic îşi permite să folosească ştampile cu însemnele PRL, face înscrieri de aleşi locali şi semnează adeziuni, ceea ce conform legilor româneşti se constituie în grave infracţiuni pedepsite de Codul Penal.
Ceea ce nu le spun posesorii falselor ştampile aleşilor locali cărora le pun în faţă adeziuni este informaţia că odată cu formularele semnate aceştia se trezesc într-o situaţie juridică periculoasă. Nu mai sunt nici membri ai partidului în numele căruia au candidat, dar nu sunt nici ai partidului pentru care au optat, deoarece acesta nu este înregistrat cu acte în regulă, aşa cum nu sunt nici independenţi.
Pentru toţi aceşti aleşi locali ordonanţa 55 care le acordă posibilitatea de a-şi schimba opţiunea politică o singură dată în intervalul a 45 de zile nu oferă niciun fel de protecţie. Ei pot cel mult să cadă într-o capcană fără ieşire”, a declarat Dolha.