Asociația Națională a Agențiilor de Turism, Federația Patronatelor din Turismul Românesc și Asociația de Promovare Litoral-Delta Dunării au lansat programul „Zile gratuite de vacanță 2014”.
Programul a început din data de 18 august și ține până pe 31 august și cuprinde oferte vaste de vacanță, pe litoralul românesc.
Pachetele pornesc de la 518 lei/persoană, cu mic dejun, pentru șase nopți de cazare și una gratuită, la un hotel de două stele din stațiunea Venus, de la 822 de lei /persoană, cu mic dejun, pentru cinci nopți de cazare și una gratuită, la un hotel de trei stele din Eforie Nord și de la 975 de lei/ persoană, cu mic dejun, pentru șase nopți de cazare și una gratuită, la un hotel de patru stele din stațiunea Mamaia.
„Ofertele speciale pentru litoralul românesc, care includ nopți gratuite de cazare sunt foarte căutate de turiști. În primul trimestru din acest ban, față de aceeași perioadă din 2013, cererea pentru ofertele din programul ZILE GRATUITE DE VACANȚĂ a avut o creștere de 100%, de aceea le reamintim turiștilor că pentru perioada 18-31 august găsesc, din nou, la agențiile de turism membre ANAT oferte din acest program”, a declarat președintele ANAT, Lucia Nora Morariu.
Peste 70 de hoteluri au intrat în program. Programul a fost lansat prima dată în 2008 și face parte din strategia de promovare a litoralului românesc, după cum a declarat vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Dragoș Răducan.
„Ofertele speciale de vacanță, iknclusiv cele din programul ZILE GRATUITE DE VACANȚĂ, fac parte din strategia de promovare a litoralului românesc, în cadrul parteneriatului excelent care există între patronatele din turism care, fără prea mult ajutor din partea statului, se străduiesc să își țină turiștii în România”, a precizat Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Corina Martin, președintele Asociației de Promovare Litoral-Delta Dunării a mai adăugat:
„Continuăm să invităm turiștii să aleagă litoralul românesc, prin tarife și programe speciale cât mai atractive, cât și printr-o serie lungă și bogată de evenimente în toate stașiunile. Ne aflăm la 100 % grad de ocupare în acest moment pe litoral și continuăm să oferim cele mai frumoase festivaluri, parade, carnavaluri, evenimente sportive, de fashion și muzicale. Comunicăm excelent cu hotelierii, agențiile de turism, operatorii de alimentație publică și agremenet, respectiv autoritățile locale de pe litoral, reușind astfel să oferim, prin agențiile de turism ANAT, zile gratuite de vacanță”.