OFL și PNL, au trimis redacției un comunicat prin care condamnă atacurile lui Dorin Popescu la adresa PNL şi a membrilor acestui partid.

„Am asistat în ultimele zile la atacuri şi jigniri în cascadă la adresa Partidului Naţional Liberal şi a liderilor săi judeţeni şi naţionali venite din partea unui vechi coleg, vicepreşedinte al BPJ. Limbajul, gesturile şi ideile aruncate în spaţiul public în ultimele zile de domnul Popescu Dorin depăşesc orice limită a bunului simţ şi coboară nivelul discursului politic într-o zonă inacceptabilă. Pe parcursul a două emisiuni la un radio şi un post local de televiziune, dar şi în numeroasele sale postări pe un site de socializare Dorin Popescu face referiri la liderii partidului folosind calificative precum ,”paranoic”, ”cărători de geantă”, etc iar pe membri de partid îi numeşte ,, trepanaţi” sau ”gaşcă de loseri”, etc. Tirul imprecaţiilor lui Dorin Popescu a lovit în mod la fel de inacceptabil şi liderii naţionali, referirile jignitoare vizându-i pe rând pe domnii Klaus Johannis, Mircea Ionescu Quintus sau Ludovic Orban„, declară cei de la OFL și PNL.

Aceștia sunt consternați de faptul că Dorin Popescu, „aruncă frenetic” cu insulte și s-ar fi așteptat ca acesta să fie un model pentru generațiile mai noi de simpatizanți liberali și membrii de partid, în același timp, avertizează că vor lua măsurile necesare.

„Îi reamintim domnului Popescu, care a ocupat de-a lungul timpului funcţiile de preşedinte al filialei judeţene, deputat, prefect, mandatat de PNL dar şi vicepreşedinte al organizaţiei şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean că a fost susţinut fără echivoc de acelaşi partid şi de membri săi în care aruncă frenetic acum cu insulte, cu toate că, în căutarea unor funcţii a părăsit pentru o vreme acest partid pentru un altul. Ar fi fost de aşteptat ca în virtutea experienţei sale îndelungate în PNL şi a funcţiilor pe care le-a ocupat şi le ocupă încă, să fie în stare să fie un model pentru generaţiile mai noi de simpatizanţi liberali şi membri de partid. Să le explice cel puţin că esenţa liberalismului nu înseamnă o predare necondiţionată în braţele stângii, dar şi că atunci când nu eşti de acord cu o decizie votată unanim în partid faci un pas înapoi, eventual demisionezi, nicidecum nu condamni întregul partidul şi pe colegii tăi. Acum, exact aceste noi generaţii de tineri liberali îi dau o lecţie acestui om şi-l învaţă că liberalismul e o stare de spirit, cu totul altceva decât o vânătoare meschină de funcţii şi posturi publice bine plătite. În privinţa domnului Popescu nu ne mai facem iluzii că îşi va prezenta demisia din funcţia PNL pe care a dezonorat-o prin ieşirile sale publice şi-l asigurăm că partidul va lua măsurile necesare pentru a face un act elementar de igienă”, au mai declarat aceștia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.