Proiectul major finanțat din Fondul de Coeziune implementat de SC AQUABIS SA, la data semnarii contractului de finanțare, avea valoarea totală de 344.328.828 lei.

Sursele de finanțare erau după cum urmează:  265.021.291 lei- grantul din Fondul de Coeziune,   40.532.668 lei- subvenția de la bugetul de stat,  6.235.795 lei- subvenție de la bugetul local și 32.539.074 lei- asigurați de către SC AQUABIS SA, printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.

Pe parcursul implementării proiectului, ca urmare a faptului că valoarea cu care s-au semnat contractele din cadrul proiectului a fost sub valoarea inițial estimată, s-a încheiat un act adițional la contractul de finanțare prin care a fost diminuată valoarea totală a proiectului la 291.046.487 lei.

De asemenea, la data semnării, proiectul era prevăzut a se finaliza la data de 31.12.2013, această dată fiind însă modificată printr-un alt act adițional la contractul de finanțare, noul termen de finalizare al proiectului fiind 31.12.2015.

 

Contractele de lucrări sunt următoarele:

Contractul de lucrări nr 1- Reabilitare rețele de distribuție apă
și canalizare în Municipiul Bistrița, rețele de distribuție apă și
aducțiuni în localitățile din SZAA Bistrița

– contractant: SC Serbis SRL

– valoarea contractului: 24.315.759, 93 lei

– stadiul fizic: 100%

 

Contractul de lucrări 2- Stații de epurare apă uzată și colectoare de transfer pentru clusterele Bistrița, Beclean, Salva, Sîngeorz-Băi

– contractant: Asocierea Hidrocanal SRL (lider) și Von Roll BHU Umwelttechnik GMBH (asociat)

– valoarea contractului: 73.511.468 lei

– stadiul fizic: 7,64%

– sume plătite:  11.887.841,75 lei

– sume plătite:  16.977.488,45 lei

Stația de Epurare Beclean: un progres fizic de 7,20%

Stație de Epurare Salva/ Năsăud, un progres fizic de 8,07%

Stație de Epurare Sîngeorz-Băi, un progres fizic de 6,41%

 

 

Contractul de lucrări nr 3- Reabilitare și extindere conducte de transport și aducțiuni apă potabilă în sistemul zonal de alimentare cu apă Bistrița

– contractant: SC Hidroconstrucția SA

– valoarea contractului: 27.687.037,03 lei

– stadiul fizic: 58,92%

– sume plătite:  16.348.361,12 lei

În cadrul acestui contract s-au realizat până în prezent următoarele:

– extindere conducte aducțiune- 31,356 km

– reabilitare conducte aducțiune – 4,385 km

– 4 rezervoare apă potabilă noi

 

Contractul de lucrări nr 3/1- Reabilitare și extindere conducte de transport și aducțiuni apă potabilă în sistemul zonal de alimentare cu apă Bistrița – Reabilitare conductă magistrală Bistrița- Crainimăt

– contractant: SC Hidroconstrucția SA

– valoarea contractului: 6.398.295,12 lei

– stadiul fizic: 57,51%

– sume plătite:  2.585.422,86 lei

În cadrul acestui contract s-a realizat până în prezent reabilitarea conductelor de  aducțiune pe o lungime de 4,345 km.

 

Contractul de lucrări nr 4- Extindere rețele de distribuție a apei și  canalizare în aria de deservire Beclean

– contractant: SC Serbis SRL

– valoarea contractului: 15.921.810,01  lei

– stadiul fizic: 18,82 %

– sume plătite:   4,958,277.17 lei

Lucrări: extindere rețea de canalizare Beclean (80,87%), modernizare sistem de alimentare cu apă Beclean (peste 60%), rețea de canalizare la Braniștea și Măluț (0), rețea de canalizare Bața-Reteag (91%), rețea de canalizare Uriu-Cristeștii Ciceului (52%), sistem de alimentare cu apă Căianu Mic-Căianu Mare (0).

 

 

Contractul de lucrări nr 5- Stație de Tratare nouă pentru localitatea Beclean

– contractant: CML.RO SRL & Aqua Residuos Y Medio Ambiente SA, Barcelona

– valoarea contractului: 21.670.805,86 lei

– stadiul fizic:  98,2 %

– sume plătite:  19.268.841,99 lei

În cadrul acestui contract s-a finalizat construirea stației de tratare, fiind în derulare lucrările de demolare pe amplasament.

 

 

 

Contractul de lucrări nr 6- Reabilitare și extindere rețele de distribuție a apei și canalizare în localitatile Năsăud, Salva, Sîngeorz-Băi și Maieru; Aducțiuni apă potabilă pentru localitățile Rebra-Năsăud și Maieru.

– contractant: Asoc. SC CARTEL BAU SA ( lider) și SC GENERALCONSTRUCT SA (asociat)

– valoarea contractului: 37.257.385,04 lei

– stadiul fizic:  0 %

– sume platite:  0 lei

Contractul a fost semnat în data de 13.05.2014.

Lucrări prevăzute: rețea de canalizare menajeră Salva, reabilitare conductă de aducțiune și sistem de alimentare cu apă Năsăud, extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă Telciu, extindere și reabilitare rețele de canalizare Sîngeorz-Băi, rețea de canalizare Maieru și Anieș, reabilitare sistem de alimentare cu apă Maieru și Anieș, extindere și reabilitare rețele de alimentare cu apă Sîngeorz-Băi.

 

Contractul de lucrări nr 7- Extindere rețele de distribuție a apei, canalizare și stație de epurare în Feldru

– contractant: Asocierea -Mis Grup SRL (lider) -AQUA RESIDUOS Y MEDIO AMBIENTE SA -Allplan Proiect SRL

– valoarea contractului: 11.791.819 lei

– stadiul fizic: 87,48 %

– sume plătite:  4.011.854,59 lei

În cadrul acestui contract s-au realizat până în prezent următoarele:

– extindere rețele de canalizare- 4,450 km

– extindere rețele de distribuție – 2,000 km

 

Populația beneficiară a proiectului este de aproximativ 134.000 locuitori și în urma finalizării, se așteaptă ca un număr de aprox 30.000 locuitori să se conecteze la sistemul de apă uzata și aprox. 18.300 locuitori se vor conecta la sistemul de apă potabilă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.