Jandarmii montani din Piatra Fântânele au fost sesizaţi, duminica dupa-amaiază, de către administratorul telescaunului din zonă, că doi turişti care urcaseră dimineaţa folosind această instalaţie, au părăsit zona din vârful traseului şi s-au îndepărtat, intrând într-o zonă împădurită, greu accesibilă.

Având în vedere faptul că zona respectivă nu este acoperită de semnal pentru telefoanele mobile şi faptul că turiştii întârziaseră o perioadă destul de lungă de timp, jandarmii au pornit pe urmele acestora. Plutonier major Daniel Buhai şi plutonier Petru Covaci, au început acţiunea de căutare pe partea dreaptă a traseului montan ce face legătura dintre Piatra Fântânele şi Lacul de Acumulare Colibiţa.
La aproape un kilometru de locul în care s-au deplasat jandarmii montani, au fost găsiţi cei doi turişti care nu suferiseră leziuni, dar care erau derutaţi şi panicaţi. Laurenţiu D. de 27 de ani şi Bogdan M. de 26 de ani, erau veniţi din Bucureşti şi nu erau echipaţi corespunzător drumeţiilor montane dar din fericire aceştia nu au suferit leziuni.
Imediat jandarmii montani i-au condus în siguranţă până în localitatea Piatra Fântânele, unde erau aşteptaţi de o cunoştinţă cu care în jurul orei 15.50 s-au deplasat la pensiunea unde erau cazaţi.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.