De ani de zile acest primar de neoprit mutilazează şi taie arborii sănătoşi ai Bistriţei. Pe 17 iunie a mai făcut 3 victime. Este vorba de frumoşii şi sănătoşii molizi din Piaţa Mică. În numele reabilitării şi proiectării unei băltoace (fântâni arteziene) nepusă la locul potrivit, edilul a hotărât din pix, la faţa locului, aşa cum spun oamenii, încă 3 crime verzi. Dacă ne uităm bine la perimetru, această fântână putea fi facută mai mică şi să nu afecteze brazii. S-a mai turnat şi un buncăr de beton pe spaţiul aşa zis verde, total aiurea, unde va fi camera pompelor.
Cine îl opreşte pe acest şef, care pe mine şi pe mulţi nu ne mai reprezintă?
Omule, pentru mine nu mai eşti primarul Bistriţei Europene, eşti un dictator local şi un samsar al copacilor.
Nici o ţară Europeană nu procedează ca administraţia Românească când reabilitează spaţii verzi. Atâta timp cât un copac aflat în mediul urban este verde, nimeni nu îndrăzneşte să îl sacrifice.
Cerem consilierilor locali ca în prima şedinţă să îi retragă funcţia de preşedinte din Comisia de evaluare a arborilor din Primărie.
Cerem Gărzii de Mediu, APM, Poliţia Locală, să cerceteze acest aspect şi să ia măsurile care se impun, întrucât Bistriţa pierde tot mai mulţi arbori.
Marius Bălan, preşedinte PER Bistriţa