Consumatorii industriali de gaze naturale vor plăti preţuri mai mari cu până la 10%, cel mai probabil din octombrie, potrivit angajamentelor asumate de Guvern în faţa FM, iar până la sfârşitul anului ANRE ar putea decide încă o majorare a tarifelor, anunţă Mediafax citând surse guvernamentale.

 

Executivul s-a angajat în faţa FMI să crească preţurile pentru consumatorii industriali în două etape, respectiv iunie-iulie şi trimestrul IV al acestui an, fără să fie specificate procentajele de majorare în scrisoarea de intenţie.

Totodată, până în luna septembrie , Executivul trebuie să prezinte Fondului Monetar Internaţional, la cererea acestuia, un calendar etapizat de liberalizare a preţurilor gazelor naturale până în 2013 în cazul companiilor şi din 2013 în 2015 în cazul populaţiei. Liberalizarea preţurilor vizează şi sectorul energiei electrice.

În scrisoarea de intenţie cu FMI, Guvernul şi-a asumat că va majora preţul gazelor pentru consumatorii non-casnici până la viitoarea şedinţă a board-ului FMI, care va avea loc la sfârşitul lunii septembrie, potrivit unor surse apropiate discuţiilor dintre Guvern şi FMI.

Sursele guvernamentale au declarat pentru Mediafax că distribuitorii de gaze au solicitat ANRE o majorare cu 27%, în etape, a tarifelor plătite de consumatorii industriali, dar procentul final de creştere va fi stabilit în urma negocierilor. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.