Potrivit rezultatelor parţiale date publicităţii de Biroul Electoral Central la ora 11.00, pentru Alianţa PSD+UNPR+PC au votat 37,4% dintre alegătorii care s-au prezentat la urne pe 25 mai. Liberalii înregistrează 14,86 procente din sufragiile electoratului, în timp ce pentru PDL au votat 12,23% dintre cei prezenţi la urne.
Un scor foarte bun îl înregistrează Mircea Diaconu, pentru care au votat 6,92% dintre alegători.
Urmează UDMR, care a obţinut 6,47%, PMP – 6,21%, PP-DD – 3, 63%.