Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud informează contribuabilii, că potrivit modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19 din 23 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 25 aprilie 2014, profitul reinvestit în echipamentele tehnologice produse şi/sau achiziţionate după 1 iulie 2014 şi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv, este scutit de impozit. 

 Principalele prevederi ale ordonanţei vizează următoarele aspecte:

  • Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice – maşini, utilaje şi instalaţii de lucru – folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile este scutit de impozit.
  • Firmele care beneficiază de această facilitate au obligaţia de a păstra în patrimoniu echipamentele tehnologice respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata normală de funcţionare a acestora, dar nu mai mult de 5 ani.
  • Nu intră sub incidenţa acestor prevederi privind scutirea de impozit,  echipamentele tehnologice care se înscriu în oricare dintre următoarele situaţii:
    a) sunt transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare, efectuate potrivit legii;
    b) sunt înstrăinate în procedura de lichidare/faliment, potrivit legii;
    c) sunt distruse, pierdute sau furate, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător de contribuabil. În cazul echipamentelor tehnologice furate, contribuabilul demonstrează furtul pe baza actelor doveditoare emise de organele judiciare.
  • Pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2014, în aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil brut înregistrat începând cu data de 1 iulie 2014 şi investit în activele menţionate mai sus, produse şi/sau achiziţionate şi puse în funcţiune după aceeaşi dată.
  • Scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.
  • Prevederile se aplică pentru echipamentele tehnologice considerate noi, potrivit normelor de aplicare.
  • Contribuabilii care beneficiază de prevederile ordonanţei privind scutirea de impozit pe profitul reinvestit nu pot opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru echipamentele tehnologice respective.
  • Prevederile privind scutirea de impozit a profitului reinvestit  se aplică pentru profitul reinvestit în echipamentele tehnologice produse şi/sau achiziţionate după 1 iulie 2014 şi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.