Primăria Bistriţa cheltuieşte anul acesta circa 440.000 de lei pentru spaţiile verzi, printre care şi producerea şi plantarea de flori şi arbuşti. Suma este prevăzută în bugetul Direcţiei de Servicii Publice din cadrul municipalităţii bistriţene.
Anul trecut, Primăria Bistriţa a cheltuit circa 700.000 lei pentru întreţinerea spaţiilor verzi, din care 113.000 lei au fost destinaţi doar plantării de flori.
Administraţiile locale cheltuiesc anual sute de mii de lei sau chiar milioane pentru întreţinerea spaţiilor verzi, fie că vorbim de parcuri sau rondourile din sensurile giratorii. Municipalitatea bistriţeană nu face nici ea excepţie de la regulă. Anul trecut Primăria Bistriţa a alocat circa 700.000 de lei, în timp ce anul acesta suma s-a redus la jumătate, fiind prevăzuţi de la buget aproximativ 360.000 de lei. Cauza pentru care suma din acest an este ceva mai mică faţă de 2013 s-ar putea explica prin faptul că municipalitatea nu mai are de amenajat spaţiile verzi de pe raza parcului municipal, care de altfel a înghiţit sume piperate de bani de la buget.
Anul acesta, pentru spaţiile verzi s-au alocat în total 440.000 de lei.
Peste 300.000 lei numai pentru floricele
Pentru producerea şi plantarea de flori şi arbuşti, Primăria Bistriţa cheltuieşte, anul acesta, peste 360.000 de lei. Suma este prevăzută în bugetul Direcţiei de Servicii Publice la capitolul „spaţii verzi”.
Astfel, Consiliul Local Bistriţa a alocat peste 115.000 de lei pentru producerea şi plantarea în oraş de plante anuale, cum sunt petuniile şi begoniile, bienale – garofiţe şi panseluţe şi plante curgătoare – muşcate, în total 216.100 de bucăţi. Totodată, 248.620 de lei s-au alocat din bugetul local pentru plantarea a nu mai puţin total 4.370 de bucăţi de arbori, arbuşti şi trandafiri.
Plantele sunt cultivate în serele Primăriei Bistriţa tot timpul anului şi plantate de muncitori ai municipalităţii. Aceştia întreţin spaţiile verzi de pe raza oraşului, înlocuind periodic plantele din rondouri în sensurile giratorii sau cele din ghivece atârnate pe stâlpi de electricitate, dar asigură şi serviciile de cosire a ierbii.
Bugetul total pentru materiale şi prestări servicii în domeniul spaţiilor verzi este de peste 440.000 de lei.
Din această sumă, Primăria Bistriţa îşi propune să reabiliteze şi să extindă spaţiile verzi publice şi să dezvolte perdelele de protecţie şi a aliniamentelor stradale în zona Independenţei Sud şi Nord. De asemenea, intenţionează să eficientizeze activitatea de întreţinere a plantaţiilor floricole şi a suprafeţelor gazonate, prin montarea în continuare a sistemelor de irigaţii şi dotarea Compartimentului Întreţinere Zone Verzi cu un utilaj performant de tundere, fertilizare şi scarificare a gazonului.
În 2013, s-au spart peste 700.000 lei
Anul trecut, municipalitatea a cheltuit peste 700.000 lei pentru întreţinerea spaţiilor verzi de pe raza Bistriţei. Doar costul plantelor anuale şi a celor bienale a ajuns la 113.000 lei, în timp ce pentru achiziţionarea şi plantarea a de arbori, arbuşti şi trandafiri municipalitatea a alocat aproape 118.000 de lei.
Dar să vedem ce a făcut mai exact municipalitatea anul trecut în ceea ce priveşte spaţiile verzi de pe raza Bistriţei.
Potrivit raportului anula al primarului Bistriţei, Ovidiu Creţu, în 2013 au fost plantate în ghivece, coşuri şi jardiniere un număr de 6.049 bucăţi de plante curgătoare, care apoi au fost montate pe stâlpii de iluminat stradal, stâlpi metalici ornamentali, garduri metalice în intersecţii, jardiniere pe faţada clădirii primăriei. Către asociaţiile de proprietari/locatari a fost distribuiţi 9.460 de arbuşti şi 5.570 de răsaduri plante anuale. În acelaşi document se precizează că în 2013 a fost întreţinută o suprafaţă de 2.337 mp plantaţii floricole, prin lucrări repetate de udare, plivire, prăşire, completare goluri, au fost plantate 129.277 bucăţi de plante anuale, 85.325 bucăţi de plante bienale şi s-au plantat 121 de arbori, 2.170 arbuşti izolaţi, 3.368 arbuşti pentru gard viu şi 303 bucăţi de trandafiri. De asemenea, a fost cosit gazonul de pe o suprafaţă de 574.167 mp, au fost aplicate tăieri de întreţinere şi regenerare unui număr de 2.810 arbori şi 2.170 arbuşti, şi tunderi repetate pentru întreţinere la 83.611 mp gard viu. Primarul spune că anul trecut s-au executat lucrări de refacere a spaţiilor verzi şi amenajare parcări înierbate – 11.602 mp -, prin aşternere a 403,2 t de pământ vegetal şi semănat 490,5 kg gazon, s-au adunat resturile vegetale şi salubrizat spaţii verzi pe o suprafaţă de 70.017 mp şi au fost eliminaţi un număr de 444 de arbori necorespunzători şi 93 de puieţi de arbori distruşi, de pe domeniul public;
Plus lucrările din parc
La toate acestea am mai putea adăuga, chiar dacă nu intră neapărat în bugetul alocat „spaţiilor verzi” şi banii cheltuiţi suplimentar pentru amenajarea gazonului din parcul municipal, din cadrul proiectului de reabilitare şi amenajare a acestui parc pentru care s-au cheltuit circa 9 milioane lei, bani europeni. Dacă iniţial în proiect a fost prevăzut ca iarba să fie semănată, pe ultima sută de metri primarul Ovidiu Creţu a hotărât să fie montate rulouri de gazon. Numai că pentru ca rulourile respective să fie durabile trebuia să fie amenajat şi un sistem de irigaţii pe toată suprafaţa parcului. Dar la scurt timp după au început să fie montate rulourile de gazon în parcul municipal au apărut şi primele surprize neplăcute. În anumite zone ale parcului, gazonul a dat semne de oboseală, fiindcă a început să se usuce. Primarul Ovidiu Creţu a dat vina pe proiectant fiindcă, spune el, revizuirea documentaţiei a fost făcută pe genunchi. Cu toate acestea, primarul s-a bătut cu pumnul în piept pentru faptul că ar fi fost făcute economii la bugetul proiectului de circa 700.000 de lei, sumă care a fost însă cheltuită pentru lucrările suplimentare apărute în urma revizuirii pe ultima sută de metri a proiectului. Numai că Primăria Bistriţa a cheltuit mai mulţi bani decât a economisit, adică pe lângă cei 700.000 lei a mai pus încă o sută de mii de la buget, cum de altfel a şi recunoscut primarul, pentru lucrările de la taluz.
De altfel, suma de 700.000 lei, dacă nu ar fi fost cheltuită de municipalitatea bistriţeană, s-ar fi întors la mama Europa şi nicidecum nu ar fi intrat în bugetul local, aşa că numai de economie nu putem discuta.