Partidul Mişcarea Populară va organiza sâmbătă, 15 martie, un miting la Bucureşti împotriva accizei suplimentare de 7 eurocenţi pentru benzină şi motorină care ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie .
„Este prima mare acţiune a PMP la nivel naţional şi ne-am propus să avem o participare de cel puţin 10.000 de persoane din întraga ţară.
Judeţul Bistrita-Nasaud va fi reprezentat la Bucureşti de o delegaţie formată din aproximativ 70 de persoane, care se vor deplasa cu autocarele şi cu autoturismele personale.
PMP protestează astfel împotriva accizei care va creşte preţurile la combustibili şi va genera creşterea în lanţ a preţurilor la toate produsele şi serviciile.
Acest miting va sta sub semnul sloganului Ponta te arde cu pompa! şi vrem să transmitem un semnal puternic guvernului Ponta că acciza de 7 eurocenţi la combustibili nu trebuie să intre în vigoare. Este o taxă anti-cetăţean, o taxă contra întregii Românii.
Partidul Mişcarea Populară este singurul partid care se opune puternic şi consecvent majorării accizei la combustibili. Iar Preşedintele Traian Băsescu a fost primul politician din România (încă din noiembrie 2013) care şi-a exprimat opoziţia faţă de majorarea cu 7 eurocenţi a accizei la combustibili.
Avertizăm că majorarea accizei la carburanţi conform propunerii guvernului va scoate din buzunarul fiecărui român circa 4 milioane de lei numai în acest an prin creşterile de preţuri pe care le generează. Dacă în vigoare acciza majorată, cresc automat preţurile la benzină şi motorină, dar şi la pâine, lapte, ouă, făină, carne, bilete de autobuz etc.
Să fie clar pentru toţi români: nu doar şoferii plătesc acciza suplimentară de 7 eurocenţi, o plătesc toţi românii, fiindcă toţi vom plăti preţuri mai mari la tot ce cumpărăm.
Banca Naţională a României a confirmat faptul că se aşteaptă la o inflaţie mai mare în acest an. Prognoza de inflaţie a BNR pentru 2014 a fost revizuită în creştere, la 3,5%, cu 0,5% mai mare decât prognoza din luna noiembrie, iar guvernatorul Mugur Isărescu a spus clar că inflaţia în creştere se datorează, printre altele, introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi la combustibili.
Victor Ponta vrea acciza de 7 eurocenţi ca să facă plinul baronilor locali în an electoral. Acciza de 7 eurocenţi ar urma să alimenteze printre altele şi fondul de rezervă al guvernului, care este de fapt fondul de campanie electorală al PSD, din care vor fi alocaţi bani pentru primarii PSD şi pentru consiliile judeţene conduse de PSD.
Victor Ponta vrea acciza de 7 eurocenţi pentru a aduce creşte veniturile bugetare pe care nu vrea sau nu poate să le crească prin reducerea evaziunii fiscale şi prin creşterea absorbţiei fondurilor europene, care va genera indirect venituri suplimentare la buget”, scrie Cristian Ţuţuruga, preşedintele PMP Bistriţa-Năsăud.