Primarul Craiovei, Antonie Solomon, şi-a reluat astăzi mandatul de edil pe care l-a câştigat la alegerile locale din 2008, dar pe care a fost nevoit să îl întrerupă în martie 2010 după ce a fost arestat pentru presupuse fapte de corupţie, anunţă evz.ro.

 

La intrarea în primărie, Solomon a fost întâmpinat cu aplauze de către angajaţi.

"Vreau mai întâi să am o întâlnire cu viceprimarii, cu angajaţii Primăriei, cu consilierii locali, să văd care este stadiul proiectelor aflate în derulare. După aceea, probabil că voi bate Craiova cu piciorul să stabilim ce avem de făcut în continuare'', a declarat Antonie Solomon, potrivit evz.ro.

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au decis, joia trecută, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, că Antonie Solomon poate să îşi reia funcţia de primar. Totodată, conform aceleiaşi sentinţe judecătoreşti, el are libertatea de a călători prin ţară.

Antonie Solomon este judecat pentru fapte de corupţie alături de omul de afaceri Cornel Penescu, Dragoş George Stancu şi Pieca Gheorghiţă într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Galaţi.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.