Deputatul social democrat Daniel Suciu a susţinut, marţi, de la tribuna Parlamentului o declaraţie politică în care afirmă că anul 2014 va fi unul de bun augur, care favorizează piaţa muncii, taxe mai mici şi salarii mai mari.
„Ma adresez voua (n. r. – deputaţilor) in mod oficial, pentru prima data in acest an, urandu-va “bun venit” si bine v-am regasit ocupand locurile de onoare, pline de responsabilitate si semnificatie. Am luptat alaturi de dumneavoastra intr-un an tumultos, din punct de vedere politic, si am razbit printre piedicile impuse de catre cei care par a-si dispretui tara si pe cetatenii ei. Am dovedit ca “se poate” celor care nu credeau ca Uniunea Social Liberala are dorinta si vointa de a guverna pentru oameni dar mai ales, rezistenta politica de a se opune vechiului regim.
Anul 2013 a fost incheiat intr-o maniera nu doar pozitiva, ci si incurajatoare, oferindu-ne satisfactia reusitei si facand loc dorintei de mai bine. Voi oferi succint exemplele a trei mari succese care alcatuiesc fundamental amprenta lasata de USL asupra Romaniei: majorari salariale, in aceasta categorie intrand nu doar reintregirea salariilor ci cresterea efectiva a salariului minim pe economie, cresterea indemnizatiilor, alocarea unui numar considerabil de subventii si ajutoare sociale; reactivarea programelor europene si situarea acestora la un nivel ridicat de absorbtie, si nu in cele din urma, Romania a reusit sa ocupe un loc fruntas in clasamantul european de crestere economica. Acestea sunt demersurile pozitive ce au plasat tara pe un trend ascendent si ale caror efecte vor fi cunoscute si in acest an.
Privesc cu optimism decursul evenimentelor din acest nou an, luand in considerare programul de guvernare in care atentia ni se concentreaza asupra dezvoltarii domeniului agricol, infrastucturii, programelor de finantare a mediului de afaceri, sprijinului acordat tinerilor, mediului educational, sanitar, si altele. Un alt motiv care mi-a intarit convingerile ca acest an va fi unul de bun augur, este acela care precede debutul anului 2014, marcat de negocierile convenite cu Fondul Monetar International care favorizeaza piata muncii creand taxe mai mici, salarii mai mari si posibilitatea crearii altor noi locuri de munca.
In lumina acestui inceput de an lipsit de superficialitate consider ca, puterea PSD a revenit cu forte proaspete, idei noi si relevante gata de a fi concretizate in initiative legislative dedicate celor care ne-au acordat increderea si nu numai acelora.
Va invit pe toti sa depunem eforturile catre implinirea unui tel comun, unul de magnitudinea aderarii la spatiul Schengen sau independenta energetica, si anume restabilirea increderii oamenilor in institutiile de stat, in Parlament.
Voi incheia aceasta scurta cuvantare urandu-va sa nu va lasati distrasi de disputele politice, ce acest an poate aduce cu sine, ci sa ne investim cu totii energia in a face Romania un loc promitator pentru copii nostri”, a spus Daniel Suciu.
„