”13 filiale ale organizației Partidului Democrat Liberal din Statele Unite ale Americii, însumând în total 845 de membri, au luat decizia, pe 14 ianuarie 2014, de a nu mai susține aceasta formațiune și de a se înscrie în Partidul Social Democrat. Partidul Social Democrat salută decizia celor 845 de membri și oferă asigurări că vor fi oferite toate condițiile pentru a construi o echipă puternică, în măsură să răspundă tuturor nevoilor românilor stabiliți în Statele Unite ale Americii”, se arată în comunicatul de presă al PSD.

 

PDL nu-i recunoaște ca membri

Într-un comunicat de presă transmis presei de deputatul Mircea Lubanovici, acesta susține că în SUA nu există o filială a PDL. ”În urma comunicatului transmis în data de 16 ianuarie 2014, de către domnul Dan Dănăilă, cu privire la o presupusă listă de organizații PDL din SUA care ar fi trecut la PSD, sunt nevoit să fac următoarele clarificări: Pe teritoriul Statelor Unite nu există o filială a PDL deoarece acest lucru este interzis de către legea federală americană. Conform FARA (Foreign Agents Registration Act – https://www.fara.gov/), orice persoană care acționează pe teritoriul Statelor Unite ca agent al unei entități politice din afara Statelor Unite „trebuie să facă public periodic relația cu entitatea politică respectivă, activitățile pe care le desfășoară, precum și încasările și plățile în sprijinul acestor activități”, se arată în comunicatul transmis de Liubanovici.

Democrat-liberalii susțin că totul este o diversiune și o acțiune de dezinformare. ”Este condamnabil că cineva încearcă să dezbine comunitatea românilor din Statele Unite folosind astfel de acțiuni de dezinformare, care îi pun pe cei implicați să încalce legea federală americană. Cer tuturor românilor, liderilor de organizații românești, precum și presei de limba română de pretutindeni să respingă această diversiune și să continuăm să rămânem uniți pentru apărarea drepturilor noastre democratice, în numele binelui comun”, se mai arată în comunicatul transmis de PDL.

 

Predoiu desființează și PSD-ul

PDL dezminte categoric informaţia potrivit căreia 13 din 14 filiale democrat liberale din SUA ar fi trecut la PSD şi precizează că nu există filiale PDL în Statele Unite, a declarat și prim-vicepreşedintele formaţiunii, Cătălin Predoiu, vineri, într-o conferinţă de presă. ”Dezminţim această informaţie. De altfel, să ştiţi că niciun partid din România nu are filiale în SUA pentru că legislaţia e de aşa natură acolo. Au partidele din România simpatizanţi în Statele Unite, cum are şi PDL-ul, dar nici pe departe nu este vorba de o informaţie corectă. Dezminţim categoric, am verificat, am întrebat, nu este adevărat”, a declarat Cătălin Predoiu, citat de Agerpres. ”Nu există o astfel de trecere, nici în grup, nici individual.(…) E o informaţie proaspătă care nu se confirmă. Dacă se confirmă altceva, vă informăm transparent”, a completat prim-vicepreşedintele PDL.
În Italia, democrat-liberalii curtau social-democrați

Într-o scrisoare deschisă trimisă Gazetei Românești, mai mulți lideri ai filialei PSD din Italia au arătat că organizația lor a fost în mod constant vizată de democrat-liberali, care încercau să le fure membrii.

”Circulă pe net o fițuică despre cum au trecut filialele PDL America la PSD nespecificând nimic despre care PSD este vorba, București sau Diaspora. Subiectul nu este nou. Este doar o ultimă piatră aruncată în baltă de cine știe ce nebun în așteptarea înțelepților care să o scoată. Iar înțelepții nu se lasă așteptați. Cu mic, cu mare au purces la datul cu părerea pe net. Istoria recentă arată însă altfel.

Încă de la constituirea primei filiale PSD în Italia, la Milano, au existat tentative de apropiere a încă existentului PDL pe diverse canale: gudurături pe lângă conducerea PSD Diaspora de la acea vreme, declarații de disponibilitate și promisiuni de dragoste veșnică, spontan interes al diriguitorilor de la acea vreme Badea și Brânza și a locotenenților lor din teritoriu, promisiuni de mari proiecte de reprezentare a românilor din diaspora prin consulate și în Parlamentul României și multe altele”, arată social-democrații în scrisoarea deschisă.

 

Temă de casă pentru organizațiile județene

Anul trecut, șefa organizației PDL Roma se plângea de strategiile implementate de conducerea partidului din care face parte pentru a câștiga adeziunea a cât mai mulți noi membri. O circulară trimisă de Biroul Național Central al PDL obliga organizațiile județene să recruteze și să înscrie în partid cât mai mulți membri din Diaspora. Ideea ar fi fost sugerată, conform declarațiilor unor lideri ai PDL, de către senatorul Viorel Badea.

Pentru identificarea românilor care muncesc în afara țării, membrii PDL erau învățați să apeleze chiar la baza de date a poliției. „Am avut o discuţie în cadrul Colegiului Director Naţional al PDL şi la propunerea preşedintelui Diaspora, senatorul Viorel Badea, fiecare organizaţie judeţeană are o sarcină, şi anume să identifice cetăţeni din Piteşti, de exemplu, care lucrează în Diaspora, să-i contacteze şi să vedem dacă sunt dispuşi să se înscrie în PDL Diaspora. Vom afla de cei plecaţi prin cunoştinţe sau poate chiar din baza de date de la poliţie”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș deputatul Cătălin Teodorescu, președintele organizației județene Argeș

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.