Muncitori români, sclavi în Cehia
Pe rolul Tribunalului București se află dosarul prin care este trimis în judecată grupul infracțional organizat condus de fostul realizator de la OTV, Stejărel Niculcea, care ademenea români ce doreau să muncească în străinătate prin intermediul emisiunilor sale de la postul de televiziune OTV şi la un post TV local din Zalău. Sute de persoane au fost amăgite de către membrii acestui grup cu servicii bănoase în Cehia, unde au fost practic tratați ca sclavi. În acest moment procesul se află în faza declarațiilor în fața comisiilor rogatorii, pentru ca martori răspândiți pe întreg teritoriul țării să poată depune mărturie în proces. Astfel, săptămâna trecută, pe 18 decembrie, Costea Viorel a depus mărturie în fața instanței clujene cu privire la recrutarea sa de către firma lui Niculcea și condițiile de muncă din Cehia.
Liderii grupului, Niculcea Stejărel şi Caia Gheorghe, au înfiinţat mai multe societăţi comerciale care, în mod aparent legal, desfăşurau activităţi de recrutare şi plasare a forţei de muncă în Cehia, Spania, Italia, Germania şi Cipru. În mod real, aceste companii prezentau oferte de muncă mincinoase cu privire la condiţiile de muncă, salariul oferit de angajator, condiţiile de masă şi cazare. Prin această modalitate, 120 de victime au fost recrutate, transportate în străinătate şi exploatate prin executarea unor munci cu încălcarea normelor în vigoare şi fără încheierea în mod legal a unor contracte de muncă.
Condiții ademenitoare
Un astfel de caz este cel a al lui Costea Viorel, un taximetrist din Zalău. Acesta a aflat de la un client de existența unei firme din Zalău, una din multele filiale răspândite prin toată România a firmei lui Niculcea, care se ocupa de plasarea muncitorilor români în locuri de muncă în străinătate. La acel moment firma căuta persoane dispuse să muncească în Cehia, la montarea de panouri solare. Costea s-a prezentat la firma recomandată, unde a fost întâmpinat de Pop Dina și de Stejărel Niculcea, care i-au prezentat oferta de muncă, spunându-i că, dacă aplică pentru aceasta, i se va încheia un contract de muncă legal, i se va asigura transportul în Cehia și întoarcerea acasă, deoarece firma are contract de colaborare cu firma de transport Atlassib. În Cehia urma să aibă cazarea gratuită, să i se asigure echipamentul de protecție necesar și de asemenea, transportul de unde va fi cazat la locul de muncă. Pentru mâncare urma să primească 50 de coroane în fiecare săptămână, bani care urmau să îi fie trași din salariu. Salariul urma să îl primească lunar, în Cehia, și avea să fie consistent. Costea a mers acasă, s-a sfătuit cu soția, și împreună cu încă trei colegi de taximetrie a mers în săptămâna ce a urmat să semneze contractul cu firma lui Niculcea, nu înainte de a plăti comisionul de 200 de euro, condiție impusă de Niculcea pentru a încheia respectivul contract.
Realitatea crudă
În momentul în care a fost sunat că trebuie să plece, s-a trezit, și el și colegii lui, că nu le este asigurat transportul. Așa încât au luat o ocazie din Zalău până în Cluj, de unde au plecat înspre Cehia cu un autocar Eurolines, drumul fiind plătit de către fiecare în parte. În Cehia au fost preluați de către un ucrainean, Igor, despre care știau că este un colaborator al lui Niculcea, care i-a cazat într-o casă naționalizată, într-un sat aproape de granița cu Germania. Locuiau câte două, trei sau patru persoane într-o camera, iar casa era plină de români din toate colțurile țării. De acolo erau transportați zilnic, cu autoturisme, la locul de muncă.
Costea povestește că lucrau zi lumină, câte 12-13 ore pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica. Echipament de protecție nu au primit, au trebuit să și-l cumpere ei. Munca era grea, ei trebuind să monteze stâlpii pe care urmau să fi prinse panourile solare, stâlpi metalici înalți de 4-5 metri și groși de douăzeci de centimetri, pe care îi cărau în spate. Apoi, urcați pe scară, montau panourile din sticlă. Terenul pe care lucrau era argilos, denivelat, așa încât, mai ales în zilele ploioase, erau atât de murdari încât nu se mai recunoșteau unii pe alții.
Din cele 50 de coroane promise la sfârșit de săptămână pentru mâncare nu primeau decât 35, deoarece Igor, ucraineanul, le reținea 15 coroane pentru transport. După trei săptămâni, cele 35 de coroane au devenit 25, Igor spunând că nu are bani. Primul salariu, primit nu la o lună, ci după mai bine de o lună și jumătate a fost atât de mic încât Costea spune că a doua zi și-a strâns lucrurile și s-a întors în țară.
Costea Viorel s-a constituit ca parte civilă în procesul în care Niculcea Stejărel este judecat pentru trafic de persoane, solicitând recuperarea unui prejudiciu în valoare de 800 de euro, bani care reprezintă cei 200 de euro plătiți la încheierea contractului, transportul până în Cehia și înapoi, cheltuielile cu echipamentul etc.
Povești de coșmar
Procurorii DIICOT au interceptat, cu mandat de la magistraţi, discuţiile pe care Stejărel Niculcea le avea cu asociaţii săi prin intermediul software-ului online Skype. Convorbirile arată că acesta ştia condiţiile de coşmar care-i aşteptau pe români în Cehia. La 15 aprilie 2011, una dintre partenerele sale de afaceri, Antonela Matei, îi povestea pe Skype: „Au venit şi oamenii ăştia cu poze de acolo pe telefon… I-a trimis să mănânce la containerul de gunoi sau la biserică. Cred că trebuie să luăm în serios problema cu plângerea, că altfel intrăm la asociere la trafic de persoane. S-au întors aproape 30 de oameni, restul 5-6 care nu au mai venit oricum nu mai sunt acolo.”
Povestea Sorinei-Alina este similară cu a multora dintre cei păcăliţi de Niculcea. Ea a povestit că realizatorul TV i-a oferit un loc de muncă în Cehia, la întreținerea unor păduri, iar salariul era de 1.000 de euro pe lună, cazare şi o masă pe zi. Niculcea i-a arătat şi poze cu condiţiile de cazare, care erau decente, iar comisionul lui era de 200 de euro. Odată ajunşi în Cehia, femeia şi ceilalţi români au fost puşi să taie iarbă, vegetaţie lemnoasă şi altele, după care să sape gropi şi să planteze puieţi de brad. Au fost cazaţi într-un motel plin de igrasie şi neîncălzit şi puşi să semneze contracte în limba cehă. Salariul mai mic, 800 de euro, era condiţionat de realizarea unei norme zilnice: trebuiau să planteze cel puţin 250 de puieţi. La lucru nu aveau niciun fel de echipament de protecţie: mănuşi, bocanci sau căşti, deşi pădurea era plină de mărăcini.
Crina Crainic
