Tot mai mulţi bistriţeni se plâng de faptul că municipalitatea a decis să desfiinţeze trotuarele în locul cărora sunt amenajate parcări.
Cheltuielile efectuate de Primăria Bistriţa pentru amenajarea parcărilor şi desfiinţarea trotuarelor s-au ridicat, anul trecut, la aproape patru milioane de lei, iar anul acesta se estimează că vor mai fi cheltuiţi încă circa 3,5 milioane lei.
În 2008, pe vremea când Ovidiu Creţu candida pentru primul său mandat de primar al Bistriţei, printre promisiunile lui se numărau şi amenajarea de parcări subterane, dar şi supraterane în cartierele din municipiu. Parcări s-au efectuat în municipiu, însă în niciun caz subterane, ca să nu mai vorbim de cele supraetajate, care şi acestea s-au numărat printre promisiunile lui Ovidiu Creţu. Oricum ceea ce s-a realizat până acum nu acoperă nevoile bistriţenilor şi astfel municipalitatea a considerat de bunăcuviinţă să desfiinţeze trotuare, ca şi cum bistriţenii sunt toţi proprietari de autovehicule şi nu mai sunt nevoiţi să circule pe jos nici măcar până la magazinul din colţul blocului.
Decizia municipalităţii a fost urmată de multe sesizări din partea bistriţenilor adresate primarului Ovidiu Creţu în special pe site-ul domnuleprimar.ro.
Trotuarele sunt inutile!
Totul a început în 2011, când consilierii locali au aprobat într-o şedinţă desfiinţarea a două trotuare – o porţiune de circa 130 metri din zona Petru Maior şi o alta de 180 metri în zona Avram Iancu. Numai că nu s-a oprit totul aici şi trotuarele dintre blocuri au început să dispară în număr tot mai mare.
„Desfiinţăm trotuarele inutile şi facem parcări în locul acestora. Am înregistrat multe solicitări din partea cetăţenilor pentru că în aceste zone nu s-au mai făcut reparaţii de foarte mult timp, s-au făcut doar cârpeli. Anul trecut în primăvară, împreună cu domnul Creţiu (n. r. – directorul Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistriţa) am analizat problema lipsei locurilor de parcare şi am realizat că putem să facem parcări în locul trotuarelor. Am început anul trecut cu zona Ştefan cel Mare şi am realizat 915 locuri de parcare. Pentru anul 2011 am programat zona Lama pentru a amenaja parcări”, declara în 2011, primarul Ovidiu Creţu.
Anul trecut s-au cheltuit aproape patru milioane de lei
Un an mai târziu, numărul zonelor în care municipalitatea bistriţeană a realizat locuri de parcare au crescut. Astfel, anul trecut, s-au executat lucrări de acest gen în zona Petre Ispirescu: străzile Greuceanu, Basmului, Voinicului; zona Big: străzile Octavian Goga, Tineretului; Împăratul Traian, zona Aleea Sălciilor, cartierul Decebal –Plopilor şi Margaretelor, şi zona Independenţei Sud – Clopoţeilor, Cireşului şi Violetelor. Potrivit municipalităţii, suprafaţa totală pe care s-a intervenit pentru realizarea parcărilor şi totodată desfiinţarea unor trotuare, este de 83.000 metri pătraţi, lucrări pentru care s-au cheltuit 3.994.000 lei.
Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al primăriei Bistriţa, a ţinut să precizeze că în zonele în care municipalitatea a făcut intervenţii cu privire la reabilitarea şi extinderea unor parcări, trotuarele nu au fost desfiinţate în totalitate, ci pe anumite porţiuni, sau acolo unde erau câte două, de o parte şi de cealaltă a drumului, s-a renunţat la câte unul, dar acestea sunt de lungime mică.
În 2013, încă 3,4 milioane lei pentru parcări şi trotuare… desfiinţate
Pentru acest an sunt programate încă o serie de străzi care să fie „dotate cu parcări”. Vorbim de Dragoş Vodă, Pietrosul, Rodnei, Valea Căstăilor şi aleile dintre blocuri din zonele respective, Independenţei Sud – străzile Ştefan Octavian Iosif, Petru Maior, Sg. Major Octavian Popa, Privighetorilor, Turturelelor; zona C. R. Vivu, zona Andrei Mureşanu, Aleea Heniu, Rotundă, Zorelelor, Ineu şi Lt. Călin.
Suprafaţa estimată a fi reabilitată în acest an este de aproximativ 70.000 de metri pătraţi, pentru care s-a prevăzut suma de 3.400.000 lei.
Bistriţenii întreabă: Noi pe unde circulăm?
Bistriţenii nu agreează absolut deloc această decizie a Primăriei Bistriţa de a desfiinţa trotuarele şi, aşa cum am menţionat mai sus, mulţi dintre ei au făcut sesizări pe site-ul domnuleprimar.ro.
Astfel, un bistriţean care locuieşte în zona Petre Isprescu şi-a manifestat nemulţumirea vizavi de desfiinţarea trotuarelor de acolo, atrăgând totodată atenţia că lipsa acestora nu face decât să pună în pericol viaţa şi sănătatea locuitorilor, în special a copiilor şi bătrânilor.
„Înţelegem cu toţii necesitatea locurilor de parcare din oraş şi ştim că se caută soluţii. În cartierul Petre Ispirescu au început lucrări în acest sens, dar toate sunt în detrimentul pietonilor, deoarece prin eliminarea trotuarelor în favoarea parcărilor, nu mai avem pe unde circula. Copiii, bătrânii, persoanele cu cărucioare pentru copii, sunt în pericol fără trotuare. Este adevărat că şi înainte mulţi parcau maşinile pe trotuare, dar măcar acestea existau şi aveau unde să te adăposteşti de maşini, aşa suntem tot timpul în pericol, stresaţi că ne va accidenta vreo maşină. Nu cred că eliminarea trotuarelor şi punând viaţa pietonilor în pericol este soluţia optimă pentru a avea mai multe locuri de parcare. Avem nevoie de trotuare toţi cetăţenii şi nu cred că numai cei care au maşini merită atenţia primăriei”, scrie pe site un locuitor din zona Petre Ispirescu.
Un altul, îl întreabă pe primarul Ovidiu Creţu, prin intermediul aceluiaşi site, care sunt soluţiile la care ar trebui să recurgă oamenii ce locuiesc în zona apropiată Drumului Cetăţii şi Subcetate, unde trotuarele lipsesc.
„Deşi am văzut că pe timpul actualei administraţii trotuarele sunt eliminate oriunde e posibil, încerc următoarea întrebare : dacă am de mers pe jos de la intersecţia str. Drumul Cetăţii cu str. Subcetate şi intersecţia str. Drumul Cetăţii cu str. Drumul Dumitrei Vechi cam pe unde s-o iau ? Aveţi angajate la Primărie care locuiesc în zonă şi care nu pot ieşi din zona decât cu taxi (nu toata lumea deţine maşină)”, scrie bistriţeanul.
Soluţii pentru pietoni sunt cerute şi de cei care locuiesc în zona Kaufland, zonă în care parcările au fost extinse, în timp ce trotuarele au dispărut.
„Domnule Primar, deoarece trotuarul din faţa scării A, str. Aleea Sălciilor nr. 2, Bistriţa (lângă sensul giratoriu de la Kaufland) a fost transformat în parcare (pe două rânduri !) vă rog să găsiţi o soluţie şi pentru pietoni, ca să putem circula în siguranţă”, a scris un alt bistriţean pe site-ul domnuleprimar.ro.
Liana Mureşan