Silvicultorii bistriţeni, angajaţi ai ocoalelor silvice private, au interzis la port armă. Acest drept le-a fost retras de IPJ BN care, precum frumoasa din pădurea adormită, s-a trezit după mulţi ani să le spună că nu se încadrează în lege.
Bistriţa-Năsăud este unicul judeţ în care silvicultorii „de la privat” au rămas fără armament în dotare în timp ce patrulează prin păduri pe care le au în pază.
Situaţie ciudată pentru angajaţii ocoalelor silvice private din Bistriţa-Năsăud – de aproximativ un an, nu mai au voie să aibă în dotare arme, conform NewsBN.
Totul se întâmplă din cauză că în art. 74, alin 1, lit. a) din Legea armelor şi muniţiilor se spune că: „autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, şi subunităţile aparţinând acesteia pot deţine şi folosi arme de foc cu destinaţie utilitară şi muniţia corespunzătoare (…)”.
Dan Pintea: Ai mei sunt cu pistoale cu bile şi cu bâte, cel de la RNP e cu arma în spate
Şeful Ocolului Silvic Dealu Negru, Dan Pintea, este primul care a reacţionat, întrucât consideră situaţia ca fiind una aberantă şi discriminatorie. Drept urmare, a acţionat IPJ în contencios administrativ.
„Din 2003, ne-au dat voie să cumpărăm arme, să deţinem, să le folosim cu tot tacâmul. Ne-au autorizat în doi ani, în 2012 ne-a expirat ultima autorizaţie şi pe urmă, nu. La noi în judeţ toate ocoalele private nu mai au arme de foc. Toţi ceilalţi colegi ai mei de la ocoalele silvice din judeţ aşteaptă sentinţa noastră ca să vadă ce hotărăşte instanţa. Avem din nou înfăţişare pe 15 noiembrie, dosarul l-am depus pe 12.02.2013 la tribunal, am atacat IPJ în contencios administrativ. În urma memoriilor noastre am primit răspunsuri de la Ministerul Mediului, de la ITRSV, de la IGPR, IPJ, ATOP, toate forurile… Răspunsurile sunt în aceeaşi direcţie: răspunsurile trebuie să vină de la arme şi muniţii. Toţi ne-au spus, inclusiv de la IGPR, că vor înainta o propunere de modificare a articolului din lege în care noi nu suntem incluşi, dar până acum nu s-a făcut nimic. Ne-am interesat şi la judeţele învecinate, dar la ei nu s-a pus aşa problema. Tot ce e pădurar, angajat silvic i-au autorizat şi i-au lăsat să folosească arme letale. Pe Valea Budacului, RNP are un pădurar, noi avem şapte. Ai mei sunt cu pistoale cu bile şi cu bâte, cel de la RNP e cu arma în spate. Noi asigurăm paza a 12.000 hectare de pădure. Am cumpărat 15 arme care au costat o căruţă de bani. Trebuia să ne spună de la început că nu ne dă voie şi nu cumpăram. Acum am cumpărat pistoale cu bile de cauciuc, am primit autorizaţie, dar pădurarii mi-au spus că pot să le iau înapoi că nu au ce face cu ele. O astfel de armă costa circa 400 de lei. Dacă nu ar fi problemele cu Valea Budacului, poate că nu ar fi fost aşa de grav, dar avem situaţii în care efectiv oamenii noştri se văd nevoiţi să renunţe”, a declarat, pentru Gazeta de Bistriţa, Dan Pintea.
Gabriel Stanciu: Nu s-au mai gândit şi la noi, s-au gândit numai la RNP, probabil erau de pe vremea lui Ceauşescu
Situaţie similară pentru silvicultorii Ocolului Silvic Romuli. Şefului ocolului, Gabriel Stanciu, se declară extrem de nemulţumit şi consideră că vinovaţii principali sunt cei care fac legile – parlamentarii – întrucât normele legale nu sunt corelate între ele.
„Asta este din cauză că e cum e la noi, nu se corelează legile una cu alta. În legea armelor şi muniţiilor este o prevedere în care personalul silvic din cadrul RNP este înarmat şi au muniţie letală. Deci numai ei au voie să deţină arme cu muniţie letală. Noi avem voie, dar nu cu muniţie letală, deci să fie cu gaz, cu bile de cauciuc. Ideea e că noi nu suntem egali cu RNP, ăia sunt altfel de ocoale, şi altfel de silvicultori… parcă nu facem acelaşi lucru. Când au făcut legea armelor şi muniţiilor nu s-a gândit nimeni că sunt şi ocoale private, sunt numai ocoalele din structura RNP. Acu s-a trezit nu ştiu care din poliţie şi a interpretat: stai un pic, nene, că uite ce scrie aici, că numai ăia din RNP au voie, de ce le-aţi dat avize la ăştia… Cumva şi avizele, că le-am avut o perioadă, s-a considerat că nu a fost în regulă. Noi am predat armele de mai bine de un an. Acum aşteptăm noul cod silvic care schimbă toată legislaţia din domeniu. Noi nu am mai făcut niciun demers, nu am mai luat alte arme, pentru că precis se va reveni în situaţia şi atunci o să revin la armele pe care le avem în depozit. Dacă nu, atunci armele vor trebui distruse sau dacă găsim cumpărător, bineînţeles legal, le vom vinde. Cumpărăm altele pentru care ne dă voie legea, păi ce să facem! Situaţia de acum nu e în regulă. Chiar mi-au spus pădurarii că au fost în situaţia în care a trecut ursul pe lângă ei. Dacă îi atacă un astfel de animal, ce fac? Sunt siguri în mijlocul unui bazin forestier, la kilometri întregi de cea mai apropiată aşezare. Arma îi dădea o anumită siguranţă în faţa animalelor periculoase, ca să nu mai vorbesc că mai dă şi de cinci-şase infractori violenţi aflat la furat de lemne şi măcar îi dădea o siguranţă că îi sperie. (…) problema de acum are legătură cu parlamentarii noştri care săracii sunt vai de capul lor, că nu ştiu să pună cap la cap două legi, să le îmbine şi să armonizeze ce prevede în una cu ce prevede cealaltă. Pe linie silvică sunt foarte multe necorelări, prevederi care se bat cap în cap şi uite că ne lovim de tot felul de probleme. Culmea e că de când ne-am înfiinţat ca ocol ne-a obligat să avem armament, prin autorizaţia de funcţionare. Era ca sarcină să ai maşină de serviciu, sediu, armament, ciocane de marcat. A fost o condiţie la înfiinţarea ocolului să ai armament, deci era obligatoriu să îl ai. Când au făcut legea armelor, ăia nu s-au mai gândit şi la noi, s-au gândit numai la RNP, probabil erau de pe vremea lui Ceauşescu”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa Gabriel Stanciu.
Liana Mureşan