Inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții Bistrița-Năsăud, Sanda Opriș, a fost declarată incompatibilă de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Aceasta a contestat decizia ANI, iar primul termen al procesului va avea loc pe 22 noiembrie 2013. Incompatibilitatea fostului director al ISC se va judeca de către magistrații Curții de Apel Cluj. Gazeta de Bistrița vă prezintă o listă cu toți incompatibilii din județul Bistrița-Năsăud.

 

 

Inspectorul cu două terenuri și o casă

 

Sanda Opriș nu mai este director în cadrul ISC, dar și-a păstrat funcția de inspector. Conform ultimei sale declarații de avere, depusă în acest an, Sanda Opriș deține un teren de 905 metri pătrați în Bistrița și unul de 700 de metri pătrați în Unirea. De asemenea, ea mai deține o casă de 259 de metri pătrați construită în 2003. Fostul director conduce un autoturism Kia Ceed fabricat în 2008. Ea are 5.750 de euro într-un cont și 48.000 de lei în alt cont. Sanda Opriș a încasat anul trecut un salariu de 39.785 de lei. Soțul acesteia, Opriș Horațiu, a încasat anul trecut 5.983 de la UNIQA. Fostul director nu și-a crescut averea de la declarația din 2011.

 

CE spune ANI

 

„OPRIŞ SANDA s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării funcției de inspector, a realizat în calitate de comerciant persoană fizică în cadrul „OPRIŞ SANDA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ” venituri din servicii de proiectare. Astfel, OPRIŞ SANDA nu a respectat dispozițiile art. 17, alin. (2), pct. c) din Regulamentul Intern al Inspectoratului de Stat în Construcţii, potrivit cărora „Salariaţii au obligaţia de a nu exercita sau presta servicii sau activităţi de specialitate care să genereze situaţii de incompatibilitate, prin efectuarea de acte în baza atestărilor sau autorizărilor pe care le deţin, după cum urmează […] activitate de proiectare […]”, arată inspectorii ANI într-un comunicat remis presei.

 

Toți incompatibilii bistrițeni

 

Gazeta de Bistrița vă prezintă toți bistrițenii care au fost cercetați de ANI. Unul dintre primii cercetați de către inspectorii ANI a fost Rusu Liviu Mihai, pe vremea când acesta era președintele Consiliului Județean, respectiv în cursul anului 2009. Inspectorii au spus pe 10 iunie 2009 că acesta ar fi făcut fals în declarații, deși procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița nu au reușit în patru ani și jumătate să demonstreze această acuzație.

Un alt suspect al infracțiunii de fals în declarații care nu a fost trimis în judecată până în ziua de azi este Feher Gabor, care în iunie 2009 a apărut în comunicatul celor de la ANI. „Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare, a sesizat, la data de 26 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, Județul Bistriţa-Năsăud, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către domnul FEHER GABOR, consilier personal la Cabinetul Ministrului Comunicaţiilor și Tehnologiei Informaţiei, a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 292, Cod Penal”, au arătat inspectorii de Integritate. Procurorii nu l-au trimis în judecată timp de patru ani și jumătate.

Ministrul democrat-liberal al Muncii, Ioan Nelu Botiș, a fost și el suspectat de ANI de conflict de interese. Cu toate acestea, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au închis dosarul lui Botiș cu un NUP. Democrat-liberalul a mai fost cercetat alături de nevasta sa și alți doi bistrițeni, dar și în același caz cu o societate comercială.

„Agenția Națională de Integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a constatat, în urma procedurilor de evaluare, următoarele: indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către IOAN-NELU BOTIŞ, în calitate de Ministru în cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României”, arătau inspectorii ANI.

Singurul bistrițean care a pierdut pe fond procesul cu ANI este consilierul județean democrat-liberal Luca Peter.

„Respinge acţiunea în contencios administrativ astfel cum a fost formulată de reclamantul Peter Luca, în contradictoriu cu pârâta ANI. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs la Curtea de Apel Cluj în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.09.2013”, arată judecătorul Mirela Budiu în hotărârea Curții de Apel Cluj.
„Bineînțeles că vom face recurs. Judecătorii de la Curtea de Apel nu s-au întâlnit cu astfel de spețe până acum”, a declarat anterior Luca Peter pentru Gazeta de Bistrița.

Are o soluție favorabilă
Luca Peter a avut în trecut și o rezoluție care îl „favorizează” dată de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, din care reiese că lucrurile sunt în regulă.

Hotărâre fără cvorum
Foștii consilierii județeni Luca Peter (PDL) și Stefan Todea (PP-DD) au fost dați afară în cadrul unei ședințe în care nu s-a îndeplinit nici măcar minimul cvorumului. Deși doar 13 consilieri județeni au votat pentru a-i exclude pe cei doi, iar 15 nu au votat în niciun fel. La acel moment președintele Consiliului Județean, baronul Radu Moldovan, ar fi trebuit să suspende ședința, dar acest fapt nu s-a întâmplat.

Unul dintre cele mai importante cazuri de incompatibilitate descoperite de inspectorii ANI la Bistrița a fost cel al primarului Ovidiu Crețu (PSD). Culmea este că cazul acestuia a fost tratat „la grămadă” de către inspectorii ANI.

 

BOX

Lista bistrițenilor declarați incompatibili de ANI

 

  1. Luca Peter – consilier județean
  2. Ioan Nelu Botiș – ministru al Muncii
  3. Feher Gabor – consilier personal la Cabinetul Ministrului Comunicaţiilor si Tehnologiei Informaţiei
  4. Rusu Liviu Mihai – președintele Consiliului Județean
  5. Ovidiu Crețu – primarul municipiului Bistrița
  6. Sanda Opriș – inspector de specialitatea ISC Bistrița-Năsăud

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.