Consiliul Judeţean a publicat în luna iunie pe SEAP două anunţuri de intenţie cu privire la două proiecte pentru care în vara acestui an a solicitat finanţare din fonduri europene, în vederea informatizării Registrului agricol. Valoarea fiecărui proiect în parte este de circa şapte milioane lei.

Potrivit celor două anunţuri de intenţie publicate pe SEAP, suma totală estimată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud este de 10.305.756,44 lei, fără TVA.

 

 

În luna aprilie pe site-ul Ministerului pentru Societatea Informaţională apărea un anunţ cu privire la lansarea Ghidului solicitantului pentru achiziţionarea sistemului informatic destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic, iar termenul limită pentru înregistrarea on-line a propunerilor de proiecte era până pe 5 iunie 2013. Bugetul total al proiectului este de 50 milioane de euro şi are ca dată de finalizare anul 2015.

Beneficiarii proiectului sunt Consiliile Judeţene ca lideri de proiect, în parteneriat cu alte unităţi administrativ-teritoriale, din judeţul respectiv.

Registrul Agricol al României conţine o cantitate vastă de informaţii despre fiecare gospodărie din cuprinsul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, precum: numărul membrilor gospodăriei, suprafeţe, tipuri de culturi, şeptel, maşini, instalaţii, unelte. Noul proiect de Registru Agricol electronic are în vedere depăşirea simplei digitalizări a documentelor. Numai că, de la teorie până la fapte mai sunt foarte mulţi paşi de făcut.

 

Aleşii bistriţeni au aprobat proiectele

 

În luna mai, consilierii judeţeni bistriţeni au aprobat două proiecte de hotărâre intitulate „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Bistriţa – Năsăud”.

Valoarea fiecărui proiect în parte este de 6.734.605 lei, inclusiv TVA, în timp ce contribuţia proprie la cheltuielile eligibile care revine Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi partenerilor – reprezentând cota de 2% – este de 134.692,10 lei. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se obligă să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale. În plus, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se angajează să suporte cheltuielile neeligibile ocazionate de implementarea proiectului, dacă va fi cazul.

 

CJ BN nu a primit unda verde la finanţare

 

În acest moment, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud are depuse cererile de finanţare, dar va mai dura ceva timp până va primi una verde. Deşi încă nu ştie care va fi rezultatul, dacă va primi aprobare sau nu pentru finanţare, administraţia judeţeană a publicat anunţurile de intenţie în vederea organizării licitaţiilor necesare pentru achiziţionarea de sisteme informatice pentru cele două proiecte „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Bistriţa – Năsăud”.

În cazul achiziţiei unui sistem informatic pentru „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Bistriţa – Năsăud” – proiect 1 -, suma estimată, fără TVA, este de 5.180.228,22 lei. În schimbul acestei sume, vor trebui prestate servicii precum analiza cerinţelor, proiectare, implementare, testare, configurarea echipamentelor hardware şi realizare reţea LAN, instruire pentru folosirea şi menţinerea sistemului informatic, dar şi livrarea echipamentelor hardware pentru realizarea infrastructurii de susţinere a sistemului informatic.

În ceea ce priveşte achiziţia unui sistem informatic pentru „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Bistriţa – Năsăud” – proiect 2, suma estimată, fără TVA, este de 5.125.528,22 lei. Ca şi în cazul proiectului 1, vor trebui prestate servicii precum analiza cerinţelor, proiectare, implementare, testare, configurarea echipamentelor hardware şi realizare reţea LAN, instruire pentru folosirea şi menţinerea sistemului informatic, dar şi livrarea echipamentelor hardware pentru realizarea infrastructurii de susţinere a sistemului informatic integrat.

Procedurile de adjudecare a celor două contracte vor începe abia în ianuarie 2014.

 

Trei milioane lei pentru semi-eficienţă

 

În 2010, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud implementa un proiect asemănător, „Sistem informatic integrat la nivelul Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud”.

Proiectul a fost finanţat prin Programul Sectorial Regional, Domeniul major de intervenţie 2 – „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, finanţarea nerambursabilă acordată fiind de circa 3,56 milioane lei.

Prin intermediul acestui proiect, toate cele 62 de primării bistriţene au fost dotate cu echipament IT care să permită accesarea portalului www.portalbn.ro, iar 140 de funcţionari publici au fost instruiţi cu bani europeni pentru a implementa acest sistem informatic la nivelul fiecărei unităţi teritorial-administrative.

Sistemul informatic integrat ar trebui să ofere informaţii utile legate de administraţia publică locală şi judeţeană, iar cetăţenii să poată interacţiona prin intermediul Internet-ului cu autorităţile, depunând formulare, cereri de avize, reclamaţii, contestaţii şi chiar să îşi plătească taxele online. La trei ani de la implementarea proiectului, sistemul funcţionează încă greoi. Mai mult decât atât, secţiunea dedicată administraţiilor locale este aproape inexistentă, fiindcă nu există informaţii despre activitatea acestora şi nici măcar numele primarilor, care au câştigat mandatele încă din 2012, nu sunt actualizate.

În 2010, sistemul informatic integrat la nivelul Consiliului Judeţean a fost realizat de SC Brinel SA, firma care şi-a adjudecat contractul cu o ofertă de peste 2,8 milioane lei, fără TVA.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.