Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnaliştii români răpiţi în Irak în 2005
Conform declaraţiilor preşedintelui Băsescu, trupele române din Afganistan nu se vor întoarce acasă nici în 2013
La aproape şapte ani de la controversata răpire din Irak, Gazeta de Cluj vă prezintă un interviu în care jurnalistului şi autorul Ovidiu Ohanesian îşi prezintă punctul de vedere cu privire la retragerea forţelor române din zonele de conflict, la competenţa serviciilor secrete dar şi legat de credibilitatea actualelor instituţii de presă din România.
Reporter: Cum comentaţi declaraţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu, care afirma faptul că retragerea trupelor româneşti nu mai este posibilă în 2013?
Ovidiu Ohanesian: Dacă vă referiți la trupele românești dislocate în Afganistan, eu cred că cel puțin în parte, președintele are dreptate. România și-a asumat niște obligații odată cu accederea în organizațiile euro-atlantice. Că este vorba de 2013 sau de altă dată, în mod sigur, când prezența lor nu va mai fi necesară, militarii români vor fi retrași. În același timp este clar că deciziile importante la nivel de conducere NATO (de exemplu) exced voința oricărui președinte sau premier români. În sprijinul acestei afirmații, vă aduc aminte incidentul diplomatic al “scrisorii ambasadorilor în Italia” din 2007, care a cântărit greu la decizia demiterii fostului ministru de externe Mihai Răzvan Ungureanu și la “trecerea în rezervă” a ambasadorului nostru (sub acoperire) la Roma de la acea vreme Cristian Colțeanu. Tot despre retragerea trupelor din Afganistan era vorba.
Rep: Aţi fost reporter în Irak , cum credeţi că a evoluat situaţia politică din lumea arabă, la un an după izbucnirea “revoluţiei arabe”?
Ovidiu Ohanesian: Nu am veleități de analist de politică externă. Dar dacă tot ați întrebat, vă pot răspunde că un an nu înseamnă mare lucru în fața istoriei. Având în vedere faptul că deciziile majore se iau în birourile serviciilor secrete, ar trebui să mai așteptăm pentru a vedea care au fost interesele și strategiile care au stat la baza primăverii arabe. Poate că, într-un viitor apropiat, vom observa că a fost vorba doar despre o reașezare a zonelor de influență a marilor puteri în lumea arabă.
Rep: Cât credeţi că va mai dura dictatura în Siria considerând că restul ţărilor arabe au reuşit, sub o formă sau alta, să scape de sub totalitarism? Nu ar fi necesară o intervenţie mai activă a Occidentului cu privire la situaţia din Siria, din moment ce dimensiunea măcelului civil ia amploare şi nu pare să se termine în curând?
Ovidiu Ohanesian: Revin la ceea ce vă spuneam înainte. Mai mult sau mai puțin vizibil, Occidentul a intervenit deja. Totuși, vă rog să luați în considerare și ultimele mișcări ale Rusiei în zonă. Cât despre termenii : măcel, dictatură și totalitarism, permiteți-mi să am unele rezerve. Acum, la mai bine de 20 de ani de la Revoluția română, după ce am avut acces la mărturii și documente inedite din acea perioadă, m-aș feri să trag concluzii sau să dau un verdict despre o potențială intervenție în forță în Siria.
Rep: Cum comentaţi faptul că România lui 2012 a ajuns să aibă ca premier un fost şef de servicii secrete? Vi se pare normal?
Ovidiu Ohanesian: Dar ce mai este normal în România ultimilor ani !? Am atras atenția de nenumărate ori că ne îndreptăm către o dictatură mascată. Instituțiile statului sunt în degringoladă, jurnaliștii sunt arestați, hăituiți și intimidați. Politicienii și oamenii de afaceri se feresc să mai vorbească pe telefoane, dar sunt dirijați în direcția dorită de putere prin fire invizibile și cu ajutorul dosarelor. Cele mai mari bugete sunt alocate serviciilor secrete care au depășit ca număr de angajați mult hulita Securitate ceaușistă. În aceste condiții, pe cine să numească Traian Băsescu la conducerea unui guvern de “acoperiți” ? Cine să desăvârșească acțiunile de poliție politică ale regimului actual ? Tot un securist. Unul de tip nou, format la școala SIE, cu dosar la SIE.
Rep: Legat de competenţa serviciilor secrete române, cum comentaţi faptul că Omar Hayssam încă nu a fost prins, că deputatul Mihail Boldea a fugit din ţară fără nicio problema iar DIIICOT declara la scurt timp că nu are niciun indiciu despre unde s-ar putea afla acesta?
Ovidiu Ohanesian: Despre Omar Hayssam am vorbit prea mult. Nu am de gând să revin la dosarul Răpirea din Irak. Vă spun doar că Hayssam era implicat în chestiuni mult mai grave pe teritoriul României alături de celebrul traficant internațional de armament Viktor Bout, recent condamnat la 25 de ani închisoare în SUA. Stă drept dovadă dosarul strict secret de importanță deosebită 628/D/P/2005 al DIICOT, referitor la rețeaua Omar Hayssam și legăturile sale cu serviciile secrete române, politicieni și oameni de afaceri. Nu întâmplător, pentru prinderea celebrului traficant Bout, DEA SUA a deplasat la București în perioada ianuarie-februarie 2008 o echipă de agenți speciali și echipamente de interceptare. Bout a fost prins datorită informațiilor furnizate de Omar Hayssam, Mohammad Munaf și Ivan Grigorievici Busuioc, arestați și interogați de DIICOT după 2005. Povestea este complicată. Cert este că, teroristul Mohammad Munaf a fost predat americanilor și nu a mai fost niciodată cerut de români în vederea judecării, teroristul Omar Hayssam a trecut granița în 2006 cu concursul larg al autorităților române, Viktor Bout este condamnat în SUA. Partenerii români ai acestora se plimbă liberi prin tară, așteptând următorul tun. Dacă doriți să aflați câte ceva despre competențele serviciilor secrete române, vă invit să parcurgeți declarația fostului șef DGIPI Virgil Ardelean, dată cu ocazia demiterii sale, în care spune cu subiect și predicat că autoritățile române la cel mai înalt nivel știau că Hayssam fuge. Puteți cere oficial acces la dosarul DIICOT 628/D/P/2005, mai cunoscut sub numele de “Armamentul”. Și dacă tot nu v-ați convins, vă pot pune personal la dispoziție pentru publicare lista documentelor (în mare majoritate strict secrete) emise de DGIPI, rapoarte care dovedesc fără tăgadă că autoritățile l-au lăsat pe teroristul Omar Hayssam să fugă. Ce să mai discutăm despre pionul Boldea ? Probabil, o reglare de conturi în interiorul PDL. Un fir de nisip în noianul crimei organizate la nivel de stat în România.
Rep: Avem prea multe servicii secrete care se încurcă între ele sau mai simplu există o lipsă de profesionalism, ca să nu o numim incompetenţă? Credeţi că romanii vor afla la un moment dat adevărul cu privire la răpirea dumneavoastră şi a colegilor din presă?
Ovidiu Ohanesian: Există date concrete la nivelul Uniunii Europene că, în România, serviciile secrete prosperă. Se pare că în regimul Băsescu, numărul angajaților în serviciile speciale a depășit de trei ori numărul securiștilor dinainte de 1989. Statul polițienesc s-a întărit la nivelul tuturor instituțiilor de forță, iar obediența conducerii SIE și SRI (principalele servicii secrete românești) în fața puterii politice este mai mare ca niciodată. Cât despre competență și profesionalism, puteți să judecați singuri. Mai există serviciu secret extern în lumea civilizată care funcționează de 50 de ani în aceleași sedii (din perioada comunistă) cum face SIE ? Cum este posibil ca trei înalți demnitari publici (fostul premier Emil Boc, actualul premier M.R. Ungureanu și fostul ministru al Finanțelor Gheorghe Pogea) să deconspire în documente publice, locații strict secret de importanță deosebită aparținând Serviciului de Informații Externe și apoi să scape basma curată ? Ca dovadă, vă pot înmâna documentele semnate de cei trei corifei și publicate în Monitorul Oficial al României. Că băieții cu ochi albaștrii se calcă pe picioare, nu este o noutate. Există concurență între spioni încă din vremea Securității, când se călcau pe bătături agenții direcțiilor interne cu cei din DIE, DIA și așa mai departe. Mai aproape de noi, studiați cu atenție scandalul în care a fost implicat Grupul Special de Protecție și Intervenție "Acvila", în 2009, nimic altceva decât o reglare de conturi între MAI și SRI. Despre răpire, românii au aflat deja. Nu știu cât îi mai interesează subiectul, dar am avut grijă, personal, să pun la dispoziția celor interesați documente, filme, mărturii despre grozăvia acelor clipe. Am scris trei cărți și mai am în lucru încă două. Am scos cu greu din spatele ușilor închise adevărul despre răpirea din Irak și ce se ascunde în spatele acestei afaceri. Am adus în fața opiniei publice filme, fotografii și documente, realizate de serviciile secrete americane (Hostage Working Group) și de poliția criminală irakiană (Shark El Khanat). Vi le pot pune la dispoziție oricând pentru publicare.
Rep: La sfârşitul anului trecut aţi lansat volumul doi al cărții „Puterea din umbră. Raport din spatele uşilor închise” în care aţi lăsat să se înţeleagă că România actuală este condusă de altă generaţie de securişti, însă care au aceleaşi moravuri. Luând în considerare faptul că în carte aţi pus la dispoziţia publicului documente, dosare sau fotografii, nu v-a fost frică de faptul că, “deranjând” structurile secrete, cariera sau chiar viaţa dumneavoastră ar putea fi pusa în pericol?
Ovidiu Ohanesian: Există dovezi incontestabile că actualul regim de la București a făcut tot ceea ce era omenește posibil să mușamalizeze dosarele “Răpirea din Irak” și “Armamentul” în care este cuprins adevărul despre crima organizată la nivel de stat din România. Au uitat însă, cu cine au de-a face. Ohanesian Eduard este jurnalistul căruia în Irak i s-a pus în frunte un Kalașnikov cu glonț pe țeavă. M-au marginalizat, cenzurat, intimidat, amenințat de-a lungul acestor ani, fiindcă mi-am făcut datoria de jurnalist și am scos mizeria instituțională la iveală. Chiar dacă acest lucru a zguduit România. În acest sens țin să vă readuc aminte de scandalul “cd-ului cu informații clasificate de la baza aliată din Kandahar”, prezentat de Ohanesian la posturile TV centrale. În fapt, primul scandal tip Wikileaks, lăsat pe la noi cu arestări de jurnaliști și militari, trimiteri în judecată și demisii la nivel înalt în MApN. Aveți în vedere că datorită fugii lui Omar Hayssam au fost demiși trei șefi ai serviciilor secrete și procurorul general al României. Apoi au fost maziliți procurorii de caz. Motivul adevărat ? Nu reușiseră să mușamalizeze în totalitate afacerea traficului ilegal cu armament în care sunt implicate autoritățile române. I-am întrebat atunci cum este posibil să trimitem militari să-și riște viața pe câmpurile de bătălie alături de aliați, în timp ce serviciile secrete române furnizează armament inamicului. Să-mi fie frică de niște derbedei cu gulere albe care conduc astăzi țara ?
Rep: Se afirmă că există publicaţii sau televiziuni care ar aservi un grup de interese sau politic. În aceste condiţii, cât de “liberă” credeţi că este presa din România, câtă încredere poate avea lumea referitor la informaţiile pe care le divulgă presa?
Ovidiu Ohanesian: Ce să ne mai ascundem după deget ! În ultima vreme, cel puțin la nivel central, presa s-a împărțit în două mari categorii : prietenii și dușmanii lui Traian Băsescu. Eu prefer să rămân un jurnalist de modă veche. Cred că adevărații jurnaliști nu ar trebui să se ocupe de afaceri în timp ce profesează și că sunt datori să fie atenți mai mult la abuzurile puterii. Din păcate, prea mulți deontologi, analiști sau lideri de opinie au rămas tributari serviciilor secrete. Cât despre marile trusturi de presă, vă pot spune cu siguranță că au fost ridicate prin contribuția unor servicii secrete și cu acordul lor. Dacă pe vremuri, presa de stat era pepinieră de securiști, colaboratori și informatori ai regimului de tristă amintire, astăzi, noile servicii speciale au reușit să invadeze redacțiile ziarelor și ale televiziunilor private cu haite de turnători și ofițeri acoperiți. Racolați mai ales prin cointeresare materială, acești “formatori de opinie” controlează prin diverse metode absolut tot ceea ce se prezintă în presă sau pe micul ecran. Ar fi interesant să aflăm ce procentaj din angajații ziarelor și televiziunilor au sau au avut “legături de familie” în serviciile secrete, MAE, SIE, STS, SPP ș.a. Priviți cu atenție la marii parveniți ai presei, ajunși milionari în euro prin șantaj și trafic de influență. Iată adevăratele motive ale prăbușirii presei în România. Singura salvare vine din presa on-line. Dar și acolo există așa-zise “tentative de reglementare” cum ar fi faimosul acord ACTA. Nu vreau să dau sfaturi nimănui, dar pot îndemna cititorul să nu dea crezare imediat unor evenimente mediatizate excesiv în presă. În spatele fiecărui scandal monden sau arestare prezentate cu surle și trâmbițe, se ascunde un “ceva” mult mai important.
Sabin Ripan
