Ilie Avram, primarul poliţist şi „minunea” PNL

Ilie Avram este actualul primar al comunei Prundu Bargaului, dar şi viitorul candidat al PNL la alegerile locale din iunie.
Deşi ca primar este varful de lance al comunitaţii locale, Avram nu ştie sa completeze cum trebuie un CV.

Primaria Prundu Bargaului are dedicata o subpagina pe site-ul Consiliului Judeţean Bistriţa-Nasaud, însa de acolo nu se pot afla foarte multe informaţii nici despre activitatea instituţie, nici despre angajaţi, dar nici despre aleşii locali, inclusiv primarul în funcţie, Ilie Avram. Singurele documente care fac referire la primar este CV-ul sau, şi o declaraţie de interese care dateaza din 2008, iar despre o declaraţie de avere nici nu poate fi vorba. De altfel, nici consilierii locali nu au vreo declaraţie de avere postata, ci doar cate o declaraţie de interese, care dateaza din anul 2008, iar despre angajaţii primariei nu se ştie nimic.

Nu are declaraţie de avere, dar are CV european

Dar fiindca declaraţia de interese a primarului Avram nu conţine decat numele şi semnatura sa, ne-am îndreptat atenţia, din pura curiozitate, spre CV-ul sau. Citirea documentului cu pricina te face doar sa te cruceşti şi sa te miri cum de ajung astfel de personaje în fruntea unei comunitaţi. Dar, la noi se merge pe ideea „las-o mai, ca merge-aşa”. Formularul pe care primarul Avram l-a utilizat este unul tip Europass, pe care acesta l-a completat aiurea, informaţiile existente fiind amestecate. Rezultatul este unul demn de Caragiale.

Informaţii amestecate

În CV-ul primarului Ilie Avram, toate sunt bune şi frumoase în ceea ce priveşte informaţiile personale – nume, prenume, data naşterii, contact, naţionalitate şi sex. Cand ajungem, însa, la rubrica „Locul de munca vizat/domeniul ocupaţional”, aflam de aici ca omul nostru vizeaza „Primaria Prundul Bargaului” şi ca are ca domeniul ocupaţional „primar – poliţist – pensionar”. Aici, în mod normal ar fi trebuit sa menţioneze doar instituţia şi funcţia/postul pe care îl ocupa în cadrul instituţiei respective.
De asemenea, activitaţile şi responsabilitaţile sale principale sunt „şef de post poliţie; primar”, iar angajatorul sau este „MIRA” (n. r – Ministerul de Interne). Cat despre tipul activitaţii sau sectorul de activitate aici este menţionat scurt: poliţist; primar.
La rubrica „educaţie şi formare” este menţionat „ECDL; Şc. Militara, diplome de excelenţa, consilier afaceri europene”, iar la rubrica „perioada” sunt scrişi nişte ani: 1984 – 2005 – 2008 – 2010. În acest caz, coreland cele doua rubrici, nu se înţelege mai nimic, întrucat pare ca respectivele cursuri ECDL (care atesta cunoştinţe de utilizare a unui computer) au fost parcurse şi absolvite înaintea şcolii militare (careia nu îi este menţionat numele), or în 1984 nu credem ca Ilie Avram a „pupat” vreun computer. Cat despre partea care face referire la consilierul în afaceri europene, acelaşi primar Avram nu ne lamureşte cine i-a conferit o asemenea specializare şi cand şi, mai mult decat atat, nu înţelegem ce relevanţa au acele diplome de excelenţa devreme ce nu sunt lamuriri în ce domeniu şi în ce împrejurari au fost obţinute.
Dar sa mergem mai departe! Astfel ajungem la rubrica de unde am putea afla ce discipline a studiat Ilie Avram sau ce competenţe profesionale a dobandit. Însa şi aici edilul se limiteaza sa menţioneze doar „lacatuş mecanic, poliţist, consilier afaceri europene”. Pacat ca uitat-o pe cea de primar. Aflam însa ca „numele instituţiei de învaţamant/furnizorului de formare” este … MIRA, iar din rubrica „nivelul în clasificarea naţionala sau internaţionala” ne lamuresc, daca mai era nevoie, ca Ilie Avram a urmat liceul şi şcoala militara.

Competenţe şi aptitudini ca primar şi poliţist

Daca despre formarea profesionala şi locurile de munca ale edilului de Prundu Bargaului ne-am lamurit pe deplin, ceea ce aflam despre competenţele şi aptitudinile sale sunt demne de cascadorii rasului. Astfel, Ilie Avram susţine ca este un „bun organizator”. Aflam ca are competenţe şi abilitaţi sociale dobandite „ca fost poliţist”, are competenţe organizatorice „ca primar” şi competenţe şi aptitudini tehnice ca „mecanic – poliţist – primar”.

Doar liberalii l-au vrut

Ilie Avram a caştigat Primaria Prundu Bargaului în urma alegerilor locale din 2008, cand l-a învins pe fostul edil, Ilie Vlad, intrat şi el în cursa electorala. Avram candidase pe atunci din partea PNG.
Un an mai tarziu, în octombrie 2009, Ilie Avram a avut o tentativa de a schimba corabia, el încercand sa se alature social-democraţilor bistriţeni. Astfel, cu ocazia vizitei lui Mircea Geoana la Bistriţa, în timpul campaniei electorale prezidenţiale, primarul comunei Prundu Bargaului şi-a facut apariţia pe scena Casei Municipale de Cultura alaturi de ceilalţi 31 de primari social-democraţi bistriţeni. La acea vreme el a negat ca şi-ar fi parasit partidul-mama, adica PNG-ul, declarand ca este doar un simpatizant al PSD, deşi surse neoficiale afirmau ca edilul îşi doreşte cu disperare sa fie acceptat de social-democraţi.
La un an dupa vizita lui Geoana la Bistriţa, în noiembrie 2010, Ilie Avram a uitat rapid de simpatia purtata Partidului Social – Democrat şi a surprins printr-un alt anunţ, facut în cadrul unei conferinţe de presa a PNL BN. Înconjurat de liberali, edilul s-a declarat atunci un independent convins, suparat oarecum ca a fost dat la o parte din partidul lui Gigi Becali. „Ma consider un primar independent. Eu am fost primar al PNG-CD, care din cate am înţeles a fuzionat cu Partidul Popular. Aici e o nebuloasa pentru mine, pentru ca deşi fiind preşedintele PNG-CD la Prundu Bargaului nu am fost chemat la Bistriţa cand a avut loc aceasta fuziune. Am înţeles ca s-a ales un alt preşedinte la nivelul comunei, aşa ca ma consider un primar independent. La urmatoarele alegeri din 2012, voi candida din partea PNL”, a declarat la acea vreme Ilie Avram. Candidatura lui Ilie Avram la fotoliul de primar al comunei Prundu Bargaului s-a confirmat, liberalii facand public recent acest lucru.
Anul trecut au existat acuzaţii de abuz în serviciu asupra primarului Ilie Avram, el fiind cercetat în acest sens de procurori în toamna anului trecut. În urma cercetarilor, procurorii au dat neînceperea urmaririi penale.
La acea vreme, edilul susţinea sus şi tare ca dosarul respectiv i se trage din cauza ca un anumit consilier al deputatului Oltean l-ar fi contactat telefonic pentru a-i propune sa treaca în barca PDL. Dar fiindca respectivul consilier a fost refuzat de primar, a urmat acel dosar. Numai ca acel consilier a fost de fapt un jurnalist al Gazetei de Bistriţa, care nu a încercat altceva decat sa vada cat de mult sunt tentaţi primarii USL sa plece din partidele mama pentru nişte oferte placute auzului. În concluzie oferta nu avea nimic de a face cu dosarul penal în care Avram a fost, întamplator, cercetat, la scurta vreme dupa „plasa” întinsa de colegul nostru.

Liana Mureşan
redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.