Bistriţa-Năsăud se află pe locul 18 pe ţară într-un top realizat de jurnaliştii de la econtext.ro, clasament privind banii pe care îi deţin în bănci locuitorii din toate judeţele ţării. Mai exact, este vorba despre depozitele bancare, dar şi despre conturile curente, în toate valutele – euro, dolari, franci elveţieni, etc – şi lei.
În judeţul nostru, suma medie pusă de bistriţeni la băncă este de 3350,4 lei. Cele mai mari depozite bancare sunt deţinute de bucureşteni, care, în medie, au în conturi 18556,6 lei. Pe poziţia a doua se situează locuitorii din judeţul Cluj, care au, în medie, 7172,8 lei de persoană, iar pe locul trei sunt cei din judeţul Braşov, cu 5846,1 lei de persoană.

La polul opus se află judeţul Giurgiu, cu doar 1562,1 lei de persoană. Nici judeţele Botoşani, Călăraşi şi Teleorman nu stau mult mai bine, în condiţiile în care cetăţenii care locuiesc aici au la bancă, în medie, 1813,4 lei de persoană, 1916,5 lei, respectiv 1956, 9 lei de persoană. Potrivit sursei citate, circa 85% din aceste sume le reprezintă depozitele bancare, restul fiind bani în conturi curente.
Majoritatea românilor au conturi şi depozite în lei, singurul judeţ din ţară în care oamenii au mai mulţi euro în bănci decât lei fiind Timiş. La nivel naţional, valoarea medie individuală, care include atât depozitele bancare, cât şi conturile curente, este de 5130,6 lei.

Bistriţenii, la mijlocul clasamentului

În ciuda crizei financiare, românii îşi pun bani „la ciorap”. Conform topului realizat de site-ul econtext.ro, există judeţe unde suma medie a banilor puşi la bancă de cetăţeni este destul de ridicată, însă există şi judeţe mai sărace, unde oamenii nu au de unde să economisească mare lucru.
Aşa cum era de aşteptat, cel mai bine la acest capitol stau cei din Bucureşti (18556,6 lei în medie, de persoană), următoarele locuri fiind ocupate de cetăţenii din Cluj (7172,8 lei de persoană), Braşov (5846 lei de persoană), Constanţa (5544,6 lei de persoană), Timiş (5237,4 lei persoană) şi Sibiu (5212,1 lei persoană).
La mijlocul clasamentului se află judeţul Bistriţa-Năsăud, mai exact pe locul 18, cu o medie de 3350,4 lei de persoană. Tot la mijlocul topului se situează vecinii din Maramureş, cu o medie de 3250,3 lei de persoană (locul 19), locuitorii judeţului Bacău (locul 20), cu o medie de 3244 lei, cei din judeţul Vâlcea (locul 21) – 3242,2 lei şi cetăţenii din Neamţ (locul 22), cu o medie de 3237,8 lei de persoană.

Cetăţenii din Giurgiu, cei mai săraci

La celălalt capăt al clasamentului, cel mai sărac judeţ după sumele din conturi este Giurgiu, unde media sumelor deţinute de populaţie în bănci este de 1562 lei. Situaţia se explică prin faptul că Giurgiu este şi cel mai sărac judeţ din ţară după valoarea economică, astfel încât nu este de mirare că oamenii au mai puţini bani în bănci faţă de celelalte judeţe ale ţării.
Sume mai mici de 2.000 de lei sunt deţinute de locuitorii din Botoşani (1813,4 lei de persoană), Călăraşi (1916 lei de persoană), şi Teleorman (1956,9 lei de persoană).
Datele provin dintr-o statistică a Băncii Naţionale a României ( n . r . -BNR) şi sunt valabile pentru luna iulie 2011. Potrivit econtext.ro, cursul la care au fost echivalate în lei conturile în euro este cel de joi, 25 august 2011 (1 euro = 4,2525 lei).

Unii datori, alţii cu bani în cont

Dacă unii români au reuşit în aceste vremuri de criză să pună bani „la ciorap”, există mulţi alţii care îşi plătesc tot mai greu ratele la bănci, dovadă fiind datele Băncii Naţionale a României pe luna iunie.
Nici în judeţul nostru situaţia nu este mai bună, în condiţiile în care Bistriţa-Năsăud ocupă primul loc pe ţară în clasamentul creditelor restante în lei, acestea fiind în valoare de peste 160 de milioane de lei. La cele în valută situaţia este puţin mai bună, bistriţenii având credite restante în cuantum de 138 milioane de lei.
Datele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) indică faptul că Produsul Intern Brut (PIB) realizat în Bistriţa-Năsăud în 2010 a fost de numai 5,5 miliarde de lei, faţă de o medie naţională de circa 12 miliarde de lei, lucru nu tocmai îmbucurător.
Conform statisticilor Băncii Naţionale, în Bistriţa-Năsăud, ponderea restanţelor la creditele în lei urcase la 19,3% din total la sfârşitul lunii iunie, judeţul nostru ocupând locul întâi pe ţară din acest punct de vedere. Ponderea a trecut de 15 la sută şi în judeţe precum Galaţi, Suceava şi Botoşani.
Cât despre ponderea restanţelor în monedă străină, cea mai mare s-a înregistrat în judeţul Ialomiţa, de 17,7% din totalul creditelor, urmată de judeţul Giurgiu, cu 17,44%. Nici judeţele Alba şi Galaţi nu stau foarte bine la acest capitol, proporţia fiind de peste 14%.

Românii îşi mută banii la bănci bulgare

Tot mai mulţi români şi greci au început să-şi deschidă depozite bancare în Bulgaria, a declarat Simeon Djankov, ministrul de Finanţe de la Sofia, citat de jurnaliştii de la econtext.ro.
Oamenii au decis să îşi mute economiile în Bulgaria din cauza ratei bune a dobânzii oferite de băncile de aici, în comparaţie cu cele elene şi române. Şi siguranţa sistemului bancar bulgar reprezintă un motiv pentru care românii şi grecii îşi direcţionează banii către Bulgaria.
Djankov a mai spus că în ultimele două luni au crescut depozitele din băncile bulgare, mai ales datorită sumelor depuse de cetăţenii din ţara noastră şi Grecia.
Ca exemplu, banca MKB Unionbank din Bulgaria oferă dobânzi de 4,5% sau 5% pentru depozite în euro ce depăşesc suma de 10.000 de euro. Cu cât suma este mai mare, cu atât se poate negocia o dobândă mai ridicată.
Pentru un depozit asemănător, Banca Comercială Română (BCR) oferă o dobândă de doar 2,35% – 2,6%, de două ori mai mică decât în Bulgaria.
Potrivit jurnaliştilor de la econtext.ro, pe locul doi în topul celor mai mari dobânzi pentru depozitele la termen se află băncile greceşti, care oferă dobânzi de circa 4%, însă instabilitatea din această ţară îi pune pe gânduri pe eventualii doritori.
Pe locurile următoare se situează băncile din Cehia (3,5%) şi cele din Ungaria (3,2%). La polul opus, cele mai mici dobânzi sunt oferite în statele vest-europene, Germania fiind capul de afiş. De exemplu, Deutsche Bank oferă o dobândă de doar 1,25% pentru un depozit la termen în valoare de 15.000 de euro.

Iulia Bartha
iulia@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.