Justitia bistriteana se confrunta cu multe dosare si personal putin
Anul trecut, judecatorii din Bistrita-Nasaud au avut multe dosare de solutionat, incarcatura medie per cap de magistrat la nivelul judetului fiind de 1.083 de dosare. Media a fost insa mai mica cu 179 de dosare, fata de anul 2010.
Diferentiat pe instante, cel mai mult de lucru au avut judecatorii din Bistrita si Nasaud, unde incarcatura medie a fost de 1.054 de dosare.
Volumul total al dosarelor de solutionat al instantelor din circumscriptia tribunalului in anul 2011, a fost de 38.428 dosare, in crestere cu 1.048 dosare fata de anul 2010 când numarul dosarelor a fost de 37.380 dosare, si in crestere cu 9.724 dosare fata de anul 2009 când numarul dosarelor a fost de 28.704 dosare. Procentual, cresterile in 2011 au fost de 2,72% fata de anul 2010 si de 25,34% fata de anul 2009.
Din numarul total al dosarelor existente la instantele din circumscriptia tribunalului, au fost solutionate anul trecut 26.664, mai putin cu 299 fata de anul precedent.
Dosare peste dosare
La nivelul tuturor judecatoriilor, din circumscriptia tribunalului, anul trecut au fost inregistrate 19.517 dosare, ceea ce semnifica o crestere de 1.544 dosare fata de anul 2010 când numarul dosarelor a fost de 17.973. Procentual cresterea in 2011 fata de 2010 a fost de 7,91%. Dosarele solutionate au fost in numar de 19.370, cu 2.270 dosare mai mult decât in 2010.
Cele mai multe dosare nou inregistrate anul trecut au fost la Judecatoria Bistrita, in numar de 13.761, mai mult cu 1.890 fata de 2010. Insa numarul dosarelor pe care judecatorii bistriteni le-au avut de solutionat a fost de 15680, mai mult cu 1.164 de dosare fata de anul precedent. Din acestea au fost solutionate doar 12.949 de dosare, cu 1.190 mai multe decât in 2010.
La nivelul sectiilor Judecatoriei Bistrita, cele mai multe dosare nou inregistrate au fost la Sectia civila, numarul acestora fiind de 11.785, cu 1.558 mai multe decât in 2010. Judecatorii Sectiei civile au avut anul trecut de solutionat in total 13.419 dosare, reusind sa finalizeze10.988 dintre acestea.
La Sectia penal au fost inregistrate 1976 de dosare noi anul trecut, mai mult cu 333 fata de 2010. In schimb, judecatorii acestei sectii au avut de solutionat in 2011 un numar de 2.261 de dosare, din acestea finalizându-se 1.961.
La Judecatoria Beclean au fost inregistrate anul trecut 2.252 de dosare noi, cu 338 mai putine decât in 2010. Volumul dosarelor de solutionat pe care le-au avut judecatorii din Beclean a fost mult mai mare, numarul acestora fiind de 3.041, din care au reusit sa solutioneze 2.541.
Si la Beclean, cele mai multe dosare noi au fost inregistrate in 2011 la Sectia civila, numarul fiind de 2.086, cu 190 mai putin decât in 2010. Numarul dosarelor de solutionat a fost de 2.832, din care s-au finalizat2.368. In ceea ce priveste Sectia penal, anul trecut au fost inregistrate 166 de dosare noi, cu unul mai mult decât in 2010. De solutionat, judecatorii Sectiei penal au avut 209 dosare, in 2011, din care au fost finalizate 173, cu trei mai mult decât in 2010.
La Judecatoria Nasaud au fost inregistrate anul trecut 3.504 de dosare noi, cu 9 mai putin decât in 2010. Magistratii Judecatoriei Nasaud au avut de solutionat in 2011 5.225 de dosare, dar au reusit sa finalizeze doar 3.880. La nivelul sectiilor din cadrul instantei nasaudene, din numarul total al dosarelor noi, cele mai multe au fost inregistrate la Sectia civil – 3.264. Numarul dosarelor de solutionat au fost de 4.848 de dosare, din care s-au solutionat 3.596. La Sectia penal a Judecatoriei Nasaud au fost inregistrate in 2011, 239 de dosare noi, cu 25 mai multe decât in anul precedent. Numarul dosarelor de solutionat a fost de 377, in 2011, solutionate fiind 284.
Circa o mie de dosare pe cap de judecator
In bilantul prezentat de Tribunalul Bistrita-Nasaud se arata ca incarcatura medie pe cap judecator in ceea ce priveste numarul dosarelor este foarte mare. Astfel, la tribunal, media este de 865 de dosare raportat la nivelul dosarelor de solutionat. La nivelul sectiilor, incarcatura medie per judecator la Sectia I civil a fost de 614 dosare, in timp ce la Sectia II civil media a fost de 1.067 de dosare, iar la Sectia penal a fost de doar 333 de dosare.
„Cu privire la aprecierea incarcaturii pe judecator la nivelul tribunalului, se impune o precizare in privinta judecatorilor Petrisor Alexandru, Ursu Ilie si Marian Nicolae, care in cursul anului 2011 au desfasurat, fara degrevare de atributii de judecata, activitatea de evaluare profesionala de executie si de conducere a judecatorilor de la tribunal, de la Judecatoria Nasaud si Beclean si in parte a celor de la Judecatoria Bistrita.
Aceasta activitate responsabila si voluminoasa, a grevat in mod semnificativ efortul judecatorilor aratati, fiind o activitate de evaluare la sfârsitul ciclului de 3 ani respectiv pe perioada 2008-2010”, se arata in bilantul Tribunalului Bistrita-Nasaud.
La nivelul judecatoriilor, media pe cap de judecator a fost identica la Bistrita si Nasaud, de 1.045 de dosare de solutionat. Dar judecatorii bistriteni au solutionat in medie 863 de dosare, iar cei nasaudeni 776. La Judecatoria Beclean, media dosarelor de solutionat a fost de 1.013 de dosare per cap de judecator, iar cele solutionate au o medie pe cap de judecator 847 de dosare.
Lipsa personalului scade operativitatea
La nivelul instantelor din circumscriptia Tribunalului Bistrita-Nasaud indicele de operativitate a fost de 82,43%, in 2011. Acest indice a fost influentat in principal de dificultatile generate de insuficienta resurselor umane asa cum acestea se regasesc in schemele de personal aprobate, precum si a lipsei de ocupare efectiva a schemelor in intregul lor, cresterea numarului de dosare, dificultatile majore in administrarea probei expertizei tehnico-judiciara in specialitatea topografie si cadastral, in dosarele civile.
In materie civila indicele de operativitate inregistrat la nivelul instantelor tribunalului a fost de 80,12%, iar in materie penala de 85,77%.
Potrivit bilantului prezentat de Tribunalul Bistrita-Nasaud, in privinta celeritatii de solutionare a cauzelor, respectiv in privinta solutionarii dosarelor intr-un termen rezonabil se constat, o crestere la nivelul judecatoriilor a dosarelor cu o vechime mai mare de un an, indeosebi la Judecatoria Bistrita cu aproape 200 dosare.
O analiza a duratei de solutionare a dosarelor arata ca la nivelul Tribunalului Bistrita-Nasaud, din cele 7.294 dosare solutionate in 2011, 6.162 au fost definitivate in cel mult sase luni, 1.012 au avut o durata intre sase luni si un an, 106 intre un an si doi ani, 13 intre doi si trei ani, iar un dosar a fost chiar mai vechi de trei ani.
Liana Muresan
redactie@gazetadebistrita.ro