Din decembrie 2010, algocalminul va putea fi procurat din farmacii doar în baza unei reţete eliberate de medic, potrivit unei decizii a Agenţiei Naţionale e Medicamentului.

 

Algocalminul conţine o substanţă ce poate produce, neaşteptat şi independent de doză şi durata tratamentului, scăderea globulelor albe şi implicit a imunităţii. Este vorba de metamizol, care poate provoca apariţia unei boli grave, agranulocitoză, ce presupune scăderea masivă a globulelor albe din sânge, care duce la scăderea imunitătăţii organismului. De asemenea, înaintea începerii tratamentului este necesară o anamneză atentă privind eventualele afecţiuni alergice, precum şi antecedentele de alergie la derivaţii de pirazol sau la salicilaţi.

Nu doar algocalminul va fi eliberat din farmacii doar pe reţetă începând din decembrie 2010, ci şi Analgin, Fabocalm, Algiotop, Centralgin, Alindor, Algoblock, Metamizolul Farmacom, Novocalmin, Algoremin, Algozone şi Sintocalmin.
Substanţa activă metamizol este interzisă în calmante încă de acum 20 de ani în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Suedia, dar şi în mai multe state ale Uniunii Europene precum Danemarca, Olanda sau Grecia.

 

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.