Atunci când Emil Boc nu este chemat în biroul preşedintelui, sau când nu se gândeşte regulamentar, la soţia lui, ori la pectoralii Simonei Senzual când trage de fiare lânga ea, primul ministru al României, al doilea dintre cei mai importanţi oameni din stat, se gândeşte la foştii lui colegi de facultate. De la Laura Codruţa Kovesi, Procurorul General al României, trecând prin Crin Bologa, fostul şef al DNA Cluj, şi până la şefii de Instanţe şi Parchete, toţi au fost colegi de facultate cu Emil Boc în promoţia '91-'95 a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca.
Chiar dacă pare greu de crezut, în România exista Legea răspunderii ministeriale prin care se poate trage la răspundere un ministru care a luat decizii greşite. Însă, cel puţin Emil Boc nu ar trebui să îşi facă griji în această privinţă pentru că o serie de parchete şi instanţe sunt conduse de foştii lui colegi de clasă. Circa 20 dintre foştii colegi de-ai lui Boc de la Facultatea de Drept sunt judecători şi procurori.
Unul dintre foştii colegi de facultate de-ai primului ministru este celebrul procuror Marius Foitos. Împreună cu alţi doi colegi (Iuliu Molcuţ şi Gheorghe Stan) de la Parchetul General, Foitos l-a "spălat" pe Ion Iliescu de acuzaţiile care i s-au adus vizavi de implicarea lui în crimele care au avut loc la Revoluţia din 1989. Pentru o mare perioada de timp, cei trei procurori care s-au ocupat de acest caz nu au administrat nici o proba în acest caz.
Tot Marius Foitos s-a ocupat şi de "spălarea" lui Ludovic Orban, când fostul ministru a fost cercetat pentru comiterea unui accident soldat cu victime. Chiar dacă în rezoluţia lui Foitos scrie negru pe alb că în decembrie 2007 Orban a lovit o persoană cu maşina, tot el a propus neînceperea urmăririi penale pe numele lui Orban.
„Conducătorul autovehiculului, în persoana numitului Ludovic Orban, a încercat să evite lovirea uneia dintre cele două tinere, care se afla puţin în faţa celeilalte, a intrat în derapaj, după care a acroşat uşor, cu partea stânga a autoturismului, pe numita (…)", se arata în rechizitoriu.
Verdictul de NUP emis pe numele lui Orban a fost motivat de fostul coleg al lui Boc prin "a existat o victimă, dar pentru ca a avut nevoie de îngrijiri medicale sub zece zile, nu intră sub incidenţa legii penale".
Acelaşi Foitos a emis rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pe numele lui Daniel Morar, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, atunci când şeful DNA a fost acuzat că a pus să i se asculte telefoanele lui Corina Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu.
De asemenea, în urmă cu trei ani, vecinii lui Foitos de pe strada Caraiman din Cluj-Napoca s-au trezit că imobilul familiei Foitos s-a transformat dintr-o simplă căsuţă într-o cladire cu doua etaje. Vecinii procurorului din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spun că nu li s-a cerut acordul pentru modificarea construcţiei, aşa cum prevede legea.
Coleg cu Codruţa şi Crin
În 2006, Emil Boc era primarul Clujului, iar Traian Băsescu se gândea la propria ascensiune. În acelaşi an, funcţia de Procuror General al României era ocupata de Ilie Botoş, care avea un singur defect: chiar dacă a făcut facultatea la Cluj, nu a fost coleg de bancă cu fostul primar şi actualul prim ministru. Drept pentru care, Botoş nu a mai fost cel mai puternic procuror din ţară, iar în funcţia respectivă a fost "înşurubată" Laura Kovesi, care la acea dată avea vârsta de 33 de ani şi era şeful DIICOT Mediaş. Ea a fost propusă pentru această funcţie de Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei.
Tot Monica Macovei l-a propus în funcţia de şef al DNA Cluj pe Crin Bologa. Chiar dacă nu mai este şef al acestei instituţii, Bologa are un lucru un comun cu Emil Boc. Au împărţit aceeaşi sală de cursuri cu Laura Codruţa Kovesi, Procurorul General al României.
O alta colegă cu care poate că Emil Boc a stat în aceeaşi banca este Claudia Idriceanu, judecător la Curtea de Apel Cluj. Ea s-a remarcat prin faptul că a blocat recalcularea pensiilor militarilor şi poliţiştilor, şi a fost cercetată de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru că nu s-a abţinut de la judecarea acestei cauze, ţinând cont de faptul ca soţul ei este poliţist pensionat. Cu toate acestea, inspectorii CSM nu au găsit că Idriceanu ar fi săvârşit vreo neregulă.
Boc – ministrul "săritor"
Conform foştilor colegi de facultate, actualul premier era un student "respectuos" şi "săritor", şi nu prea mergea la sindrofiile studenţeşti. Unul dintre foştii colegi de facultate ai premierului a acceptat cu greu să povestească despre studentul Boc şi a insistat să i se păstreze anonimatul.
"A trecut foarte mult timp de-atunci, vă daţi seama. Domnul Emil Boc nu ţin minte să fi făcut ceva ieşit din comun. Era o persoană studioasă, foarte respectuos cu profesorii şi săritor. Nu ţin minte să fi excelat în ceva, dar oricum îşi vedea de treabă. De petreceri nu prea mai ţin minte dacă venea cu noi, dar din câte îmi amintesc, era destul de retras. Nu mai ţin minte dacă prefera să stea în banca cu cineva anume, oricum ne înţelegeam bine cu toţii şi, după cum vedeţi, a fost o generaţie din care au ieşit multe personalităţi", spune fostul coleg al lui Boc.
Colegii lui Boc care anchetează şi judecă
Delia Adomnicăi – procuror şef DIICOT Maramureş
Ionela Aruncuteanu – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud
Liliana Bageag – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş
Rica Bedecean – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda
Razvan Boriceanu – avocat la Baroul Braşov
Daniela Cătună – vicepreşedinte al Judecătoriei Cluj-Napoca
Alexandra Delia Culcea – avocat în cadrul Baroului Alba
Violina Draia – judecător la Secţia Penală a Tribunalului Hunedoara.
Camelia Cornelia Duma – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad
Cristina Gabriela Frentiu – preşedinte la Judecătoria Bistriţa
Ramona Iotcovici – preşedintele secţiei comerciale şi de contencios administrativ al Tribunalului Timiş
Ioan Florin Streteanu – candidat la Consiliul Superior al Magistraturii
Monica Wawak – judecător la Judecătoria Cluj-Napoca
Emilia Paven – avocat în Baroul Cluj-Napoca
Nicu Eugen Iluţ – avocat în Zalău
Laura Kovesi este fiica procurorului Ioan Lascu, care a fost şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş. A absolvit învăţământul preuniversitar la Mediaş, unde a evoluat ca baschetbalista la Club Sportiv Şcolar Mediaş. De acolo a fost selecţionată în echipa naţională de baschet feminin-cadete a României, cu care a câştigat în 1989 la Timişoara titlul de vicecampioană europeană. Între 1991-1995 a urmat cursurile Facultăţii de Drept în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Între 15 septembrie 1995 – 1 mai 1999 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. În 2 octombrie 2006 l-a înlocuit pe Ilie Botoş la conducerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Răzvan Robu