În cazul decesului Mădălinei Manole, primele indicii arată că decesul acesteia a survenit în urma ingerării voluntare a unei substanţe toxice, artista justificând-şi gestul printr-un mesaj de tip SMS, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"În data de 14 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost sesizat cu privire la faptul că numita Mircea Magdalena (cunoscută publicului drept Mădălina Manole) a fost găsită decedată în locuinţa sa din oraşul Otopeni, str. Griviţa.

La adresa menţionată s-a deplasat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a efectuat cercetarea la faţa locului împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul IPJ Ilfov – Serviciul Investigaţii Criminale.

În urma primelor cercetări efectuate au rezultat indicii că persoana în cauză a ingerat în mod voluntar o substanţă toxică, justificându-şi gestul printr-un mesaj tip SMS.

În cauza s-a dispus efectuarea unei autopsii medico-legale şi a unor examene toxicologice, care urmează să stabilească în mod cert cauza şi mecanismul morţii.

În prezent sunt audiate mai multe persoane cu privire la aspectele relevante ale cauzei", se arată în comunicatul Parchetului.

 

Liana Mureşan

2 COMENTARII

  1. Imi pare foarte rau pentru aceasta pierdere ,pacat de tineretea si talentul ei!
    Va ramane mereu vie prin cantecele ei !
    NU TE VOM UITA Madalina!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.